Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ din cadrul Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova îşi va sărbători sâmbătă ocrotitorul. Evenimentul va fi marcat prin slujirea Sfintei Liturghii şi pomenirea ctitorilor sfântului lăcaş. Preotul capelan Claudiu Pîrvu, responsabil cu asistenţa pastoral-misionară a bolnavilor din acest spital, a început, ca în fiecare an, pregătirile pentru eveniment.
Ideea ridicării aici a unui paraclis care să fie spre alinare celor aflaţi în suferinţă este destul de veche. Demersurile pentru construirea paraclisului au început în perioada 2002-2003. Biserica a fost sfinţită la data de 27 iulie 2003, sub coordonarea preotului capelan Viorel Săpun. „Gândul construirii unei capele pentru folosul bolnavilor în acest spital nu este nou, dar are o semnificaţie deosebită, mai ales că este vorba despre un spital municipal. Aici, oameni din toate colţurile regiunii Oltenia vin să-şi trateze bolile, Spitalul «Filantropia» cuprinzând toată gama de servicii medicale. De asemenea, profesionalismul de care dă dovadă personalul medical a făcut ca faima spitalului să depăşească graniţele judeţului. Şi fiindcă Dumnezeu este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, dat fiind şi numărul mare de bolnavi internaţi în Spitalul «Filantropia» (fostul Spital Nr. 2), a fost necesară numirea unui preot misionar, care să se ocupe de împlinirea nevoilor religioase şi sufleteşti ale suferinzilor“, mărturiseşte pr. Claudiu Pîrvu.
Din luna octombrie a anului 2004 a fost numit preot misionar pr. Adrian-Claudiu Pîrvu, cu misiunea de a continua asistenţa religioasă, misionară şi socială necesară în această unitate spitalicească. Preotul Pîrvu a avut totodată datoria de a răspunde solicitărilor venite din partea bolnavilor şi a salariaţilor, atât din spital, cât şi din policlinici de adulţi şi pediatrice.
Diacon Ioniţă Apostolache