
În cea de a doua Duminică din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor prezenţi la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Prisaca” de lângă Craiova. Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la altarul sfântului locaş monahal, împreună cu un sobor…