Pe 1 februarie este prăznuit Sfântul Mucenic Trifon, cunoscut în Biserica Ortodoxă ca ocrotitorul ogoarelor. Conform unei vechi tradiţii locale, în mai multe localităţi din Oltenia sunt oficiate în această zi slujbe de binecuvântare a plantaţiilor de viţă de vie, a grădinilor şi livezilor. Pe 2 februarie Biserica prăznuieşte „Întâmpinarea Domnului”. A doua zi după…
Lună: ianuarie 2017
31.01.2017 – Tradiţii de Sfântul Trifon în Oltenia
În zona de sud a Olteniei, cu precădere în judeţul Dolj, Sfântul Mucenic Trifon, cunoscut ca ocrotitor al ogoarelor, este sărbătorit conform unor vechi tradiţii locale cu slujbe de binecuvântare a palntaţiilor de de viţă de vie, a grădinilor şi livezilor. În localităţi precum Galicea Mare, Segarcea, Cerăt sau Lipovu, preoţii rostesc rugăciuni pentru roadă…
31.01.2017 – Facultatea de Teologie din Craiova şi-a serbat ocrotitorii spirituali: Sfinţii Trei Ierarhi, prăznuiţi în Cetatea Băniei
Facultatea de Teologie din Craiova şi-a serbat luni, 30 ianuarie, patronii spirituali. Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în Biserica paraclis mitropolitan „Maica Precista” – Dudu din Craiova. La Sfântul Altar a slujit Înalpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de membrii Sinodului Mitropolitan şi de soborul părinţilor profesori. Profesorii şi…
30.01.2017 – IPS Irineu a slujit la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Gheorghe Vechi” din Craiova
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a slujit duminică, 29 ianuarie, la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova. Peste o sută de credincioşi craioveni au luat parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu la Altarul Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi”, în cea de a XVII-a Duminică de după…
27.01.2017 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În Duminica a 17-a după Rusalii (a femeii cananeence, 29 ianuarie 2017), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala archiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei,…
26.01.2017 – Liturghie arhierească la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova
Biserica Paraclis Mitropolitan „Sfântul IlieTesviteanul”, situată în centrul Cetăţii Băniei, a primit duminică 22 ianuarie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei euharistice au fost săvârşite şi două hirotonii. Astfel, diaconul Ion Alexandru Pistriţu a fost…
26.01.2017 – Activităţi sociale în Arhiepiscopia Craiovei: Daruri pentru copiii de la „Aripi de Lumină”
Angajaţii Centrului social pentru copii ,, Aripi de Lumina” al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit în această perioadă o serie de evenimente şi activităţi social-filantropice. Astfel, elevilii, părinții, cadrele didactice și voluntarii centrului s-au implicat, alături de alţi reprezentanți ai diferitelor societăți comerciale, în oferirea mai multor daruri pentru cei aflaţi în nevoie. Un grup de…
26.01.2017 – Praznicul Sfântului Grigorie Teologul în Cetatea Băniei: Sărbătoare aleasă la Seminarul Teologic din Craiova
Seminarul Teologic din Craiova a îmbrăcat şi anul acesta haină de sărbătoare, de praznicul Sfântului Grigorie Teologul, ocrotitorul spiritual. Continuând frumoasa tradiţie din această perioadă, în mijlocul cadrelor didactice şi a elevilor seminarişti a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, alături de părinţii profesori….
26.01.2017 – Ziua Unirii Principatelor la Craiova
Câteva sute de craioveni au participat la ceremonialul militar – religios organizat în Piaţa “Alexandru Ioan Cuza” din Criova, de Ziua Unirii Principatelor Române. Manifestarea dedicată „Unirii Principatelor Române” a debutat la Craiova de orele 10.00, cu intonarea imnului naţional şi săvârşirea unei slujbe de Te Deum de către un sobor format din preoţii militari….
25.01.2017 – Post clerical vacant în Protoieria Tg. Jiu Nord
În urma şedinţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 21.01.2017 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot paroh de la Parohia Motru Sec, Protoieria Tg. Jiu Nord, cu 247 de familii, categoria II A. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ…
25.01.2017 – Post clerical vacant în Protoieria Craiova Nord
În urma şedinţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 21.01.2017 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot paroh de la Parohia Bucovicior, Protoieria Craiova Nord, cu 170 de familii, categoria II C. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei…
25.01.2017 – Prelungire perioadă depunere dosare în vederea ocupării posturilor clericale vacante de la parohiile Botoşeşti Paia şi Tălpaş
În urma şedinţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 21.01.2017 s-a hotărât prelungirea perioadei pentru depunerea dosarelor în vederea ocupării posturilor clericale vacante de la parohiile Botoşeşti Paia şi Tălpaş, astfel: – postul de preot paroh de la Parohia Tălpaş, cu 120 familii, categoria III C. – postul de preot paroh…
25.01.2017 – Post clerical vacant în Protoieria Tg. Cărbuneşti
În urma şedinţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 21.01.2017 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot paroh de la Parohia Blahniţa de Sus, Protoieria Tg. Cărbuneşti, cu 160 de familii, categoria III C. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ…
25.01.2017 – REZULTATE
23.01.2017 – Lucrările Adunării Eparhiale în Arhiepiscopia Craiovei: Eveniment de bilanţ la Centrul de restaurare din Craiova
Arhiepiscopia Craiovei şi-a prezentat oficial bilanţul activităţilor realizate în anul 2016, pentru sectoarele: administrativ-bisericesc, cultural, social-filantripic, patrimoniu şi construcţii, economic şi juridic. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie, în cadrul lucrărilor Adunării Eparhiale, la Centrul de restaurare, conservare şi vizualizare, din Craiova. Ca în fiecare an, realizările din viaţa bisericească a Arhiepiscopiei Craiovei sunt…