Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016. În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare. Ierarhul s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul…
Lună: octombrie 2016
31.10.2016 – Zilele spirituale ale oraşului Craiova”, la cea de a doua ediţie
În perioada 24 octombrie – 1 noiembrie, Cetatea Băniei a găzduit o serie de activităţi culturale şi duhovniceşti, aşezate sub genericul „Zilele spirituale ale oraşului Craiova”. Proiectul, aflat anul acesta la cea de a doua ediţie, se desfăşoară cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, având în centru praznicul Sfântului Mare Mucenic Dmitrie, ocrotitorul Catedralei Mitropolitane…
31.10.2016 – Sfântă Liturghie Arhierească în Protopopiatul Târgu Cărbuneşti: Bucurii duhovniceşti pentru parohienii din Grui Sohodol
În cea de a XXII-a Duminica de după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvâşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioşilor din Parohia Grui Sohodol, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Cu acest prilej a fost săvârşită şi slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Credincioşii din Parohia…
31.10.2016 – A fost lansată monografia “Biserica Sfinţii Arhangheli” a istoricului Toma Rădulescu
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Craiova a găzduit vineri, 28 octombrie, lansarea a monografiei sfântului locaș, intitulată “Biserica Sfinţii Arhangheli”, scrisă de istoricul prof. dr. Toma Rădulescu. La eveniment au fost prezente personalități culturale, preoți și enoriași ai Parohei, fiind moderat de lect.univ. pr. Ion Resceanu, de la Parohia Mântuleasa. „Cartea este un…
28.10.2016 – Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În Duminica a 22-a după Rusalii (30 octombrie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Gruiu Sohodol, comuna Baia de Fier, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala Patriarhală…
28.10.2016 – Mesaj de consolare şi comuniune la un an de la tragedia din Clubul Colectiv
La un an de la trecerea la cele veșnice a celor 64 de victime ale incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti, în numele ierarhilor, clericilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române, adresăm un cuvânt părintesc de consolare şi comuniune în rugăciune familiilor şi tuturor celor care îi plâng pe cei dragi, decedați în…
28.10.2016 – Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În Aula Magna a Palatului Patriarhiei s-a desfăşurat astăzi, 28 octombrie 2016, şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Şedinţa a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a prezentat raportul-sinteză privind activităţile desfășurate…
28.10.2016 – Sărbătorirea solemnă a Ocrotitorului Bucureștilor
Evenimentele dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au culminat ieri, 27 octombrie, cu Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 38 de ierarhi ortodocși din România, Grecia și Bulgaria. În ziua cinstirii sfântului ocrotitor al Bucureștilor, precum și în ajun, pelerinajul la cinstitele sale moaște…
28.10.2016 – Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească: „Lăudaţi pe Domnul!” la a IX-a ediţie
În prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la Palatul Patriarhiei din București a avut loc joi, 27 octombrie 2015, finala celei de a IX-a ediții a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească: Lăudaţi pe Domnul! Moderatorul evenimentului a fost actorul Tomi Cristin de la Teatrul Național I. L. Caragiale din București. Mitropolia Olteniei a fost reprezentată de Corul Universităţii din Craiova,…
27.10.2016 – Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie în Cetatea Băniei
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost prăznuit miercuri, 26 octombrie, în Cetatea Băniei. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită la Altarul Catedralei Mitropolitane, care şi-a sărbătorit astfel ocrotitorul duhovnicesc. Mii de credincioşi au venit la închinare în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, cu prilejul praznicului sfântului ocrotitor. Încă de marţi seară,…
27.10.2016 – Copii sărbătoriți la Centrul Social din Grădinari
Centrul Social Multifuncțional din comuna Grădinari, jud. Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit zilele trecute un eveniment festiv cu prilejul sărbătoririi zilelor de naștere a 8 copii, beneficiari ai Centrului, născuți în luna octombrie. Colegii acestora de la Centru le-au făcut o surpriză, prezentarea unui program artistic constând din cântece și poezii, moment pregătit sub…
26.10.2016 – In legatura cu ultimele informari din mass media
Referitor la stirile vehiculate pe canalele mass media aducem precizarea ca la Centrul Eparhial din Craiova nu se desfasoara nici un control financiar sau de alta natura. Precizam ca astazi il praznuim pe SF. Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul Catedralei Mitropolitane si al orasului Craiova, de aceea indemnam pe toti credinciosii nostri sa nu se lase…
24.10.2016 – Precizări cu privire la interpretările demersului Coaliției pentru Familie
În urma declarației președintelui Klaus Iohannis referitoare la demersul Coaliției pentru Familie în urma căruia 3 milioane de cetățeni români au solicitat modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României referitor la definirea familiei, Patriarhia Română face următoarele precizări: Reacția Domnului Preşedinte Iohannis este un răspuns la „o solicitare ultimativă” a pastorului baptist Iuga Viorel…
24.10.2016 – Târgul Meșterilor Populari, la Craiova
Muzeului Olteniei, Secţia de Etnografie – ”Casa Băniei”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, şi în parteneriat, cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Craiova, au organizat în perioada 21 – 23 octombrie, în Piața Mihai Viteazul, cea de-a XXXIX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, manifestare culturală dinamică ce ce a oferit vizitatorilor ocazia de…
24.10.2016 – Hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie în Cetatea Băniei: Craiova se pregăteşte să-şi sărbătorească ocrotitorul
Catedrala Mitropolitană din Craiova se pregăteşte începând din această seară să-şi prăznuiască ocrotitorul duhovnicesc. Sute de credincioşi din Cetatea Băniei sunt aşteptaţi marţi, 25 octombrie, să ia parte la tradiţionala procesiune închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, patronul sfântului locaş şi al oraşului. Miercuri, 26 octombrie, de la primele ore ale dimineţii, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie…