Stareț:
Protos. Nifon Văcăruș
Tel.: 0764.423.602
Site-ul mănăstirii:
După tradiţie, aici a fost o bisericuţă din lemn ridicată de Mircea cel Bătrân, ca mulţumire a victoriei de la Rovine şi în memoria celor căzuţi acolo. In documente apare la începutul secolului al XVI-lea, înainte de zidirea locaşului actual, care a avut loc între anii 1654-1658. Este a doua biserică de piatră, ca vechime, din ţinutul Craiovei. În sprijinul afirmaţiei că mănăstirea a existat la începutul secolului al XVI-lea sunt mai multe documente. Exemplu: la 6 iunie 1607, satul Jimnic de lângă mănăstire este vândut marelui ban Preda Buzescu pentru douăzeci de mii de aspri, care sunt dăruiţi aşezământului. La 8 oct. 1612, Maria Stolniceasca dă o carte mănăstirii Jitianu ce este metoc la sfinţitul Pavel de la Sfetagora, prin care îi dăruieşte un sălaş de ţigani. Istoricul Nicolae Iorga îl menţionează în „Inscripţii“, ca fondator al mănăstirii vechi de la începutul secolului al XVI-lea, pe stolnicul Jiţianu. Cercetând documentele, s-a constatat că încă din 12 mai 1613 mănăstirea Jiţianu avea peste jumătate din satul Jimnic, iar la 7 noiembrie 1616, Alexandru Ilieş Voievod scuteşte de dări şi impozite Jimnicu, partea mănăstirii Jiţianu. La 16 aprilie 1625, mănăstirea Coşuna vinde mănăstirii Jiţianu funia de pământ cu opt mii de aspri galbeni. Gr. Bulat, într-un articol publicat în revista „Mitropoliei Olteniei“, afirmă că întemeietorii mănăstirii sunt boierii Craioveşti-Bunoveţi (Barbu, Pârvu şi Daniel), care au înălţat zidire din îndemnul evlaviei şi al apărării împotriva urgiilor otomane. Aşa se explică şi faptul că în continuare a fost luată în îngrijire ctitoricească de urmaşii Craioveştilor: Radu Vodă Şerban, Constantin Vodă Brâncoveanu şi chiar de Ştefan Cantacuzino. Mai înainte de 1628, mănăstirea Jiţianu se afla închinată mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos. Din alte documente rezultă că înainte de doamna Bălaşa, se găsesc menţionaţi drept ctitori ai locaşului boierii Bengeşti şi Maria din Obede, ale căror oseminte au fost îngropate la mănăstire.
Actuala mănăstire, construită între anii 1654-1658, a fost zidită în parte de doamna Bălaşa, soţia domnitorului Constantin Basarab Cârnu. A fost terminată în 1701 de egumenul Popa Luca de la Sfetagora şi de Petru Obedeanu, mare armaş. Tot atunci au fost zugrăvite tinda şi chiliile, după cum arată inscripţia din 1731. Arhimandritul Dorotei Craioveanul face şi el reparaţii bisericii în 1812. Alte reparaţii s-au făcut prin 1856, când a fost restaurată şi pictura despre care nu există alte date.
După secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, la Jitianu n-a mai fost viaţă monahală. A rămas ca biserică parohială a satului Balta Verde, până în anul 1914, când a fost închisă pentru că ajunsese într-o stare avansată de degradare. Între 1864-1873, în fosta mănăstire a funcţionat o şcoală de agricultură, care a fost mutată la Herăstrău-Bucureşti. În anii 1925-1932, Comisia Monumentelor Istorice, ajutată şi de credincioşii dimprejur, a reparat biserica, fără a-i aduce modificări esenţiale. După 1939, mănăstirea a fost locuită de maici. Acestea au construit chiliile actuale, şi-au înfiinţat ateliere de ţesătorie, cusături şi covoare. În continuare au fost ridicate şi construcţiile gospodăreşti.