MSN

Mănăstirea Sadova

Stareţ:


Ierom. Moise Pahomie


Tel.: 0746.905.148

Adresă:

Com. Sadova, jud. Dolj,

Cod poștal 207505

Istoric

La început, a fost o biserică din lemn a boierilor Craioveşti, construită în jurul anilor 1520. Actuala biserică ridicată de domnitorul Matei Basarab, din zid gros de cărămidă, s-a început în 1632 şi s-a terminat la 26 august 1633. Legenda spune că Matei Basarab a dus lupte cu turcii la Schela Ciobanului, în zona Bechet, acolo unde Jiul îşi varsă apele în Dunăre. Pierzând în două rânduri şi ajungând cu armatele la Sadova, dă de biserica din lemn şi se roagă la icoana Sfântului Nicolae promiţând că, în cazul obţinerii victoriei împotriva turcilor, va ridica drept recunoştinţă o mare biserică din zid. Câştigând lupta ce-a urmat cu turcii la 26 august 1632, începe construcţia actualei biserici promisă lui Dumnezeu înaintea luptei. După ce devine domn prin plata regulată a tributului la care s-au adăugat şi diferite daruri care întreceau în valoare tributul respectiv, Matei Basarab şi-a asigurat o domnie liniştită din partea turcilor. Dar de numele lui Matei Basarab şi al soţiei sale, Elena, sunt legate construcţia mai multor biserici şi mănăstiri, ca: biserica Sărindari şi mănăstirea Plumbuita, ambele din Bucureşti, mănăstirea Căldăruşani din Ilfov, Măxineni (judeţul Brăila), Govora şi Arnota (unde şi este înmormântat) din Vâlcea, precum şi renovarea unor biserici şi mănăstiri, ca Bistriţa (judeţul Vâlcea). Biserica mănăstirii Sadova a fost renovată după anul 1900 şi în 1904 a fost resfinţită în prezenţa primului rege al României, Carol I.

Din portretistica picturii bisericii s-a conchis că mănăstirea a fost populată cu călugări. În 1959 avea obşte de călugăriţe, acestea fiind obligate să părăsească mănăstirea în urma apariţiei decretului 410. În continuare, a fost folosită ca biserică de mir. După revoluție, a fost reînființată mănăstirea şi populată (1992) cu maici care întrețin aici viaţa duhovnicească până în iulie 1994, când Arhiepiscopia Craiovei hotărăște ca mănăstirea să revină la obștea de călugări şi-1 numeşte pentru păstorirea ei pe Protosinghelul Nestor Bolea.