Mâine, mii de credincioşi vor trece pragul Mănăstirii Lainici pentru a lua parte la ceremonia de proclamare ca sfânt, cu ziua de prăznuire 3 mai, a Cuviosului Irodion. Evenimentul va fi marcat de prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod….
Lună: aprilie 2011
30.04.2011 – Programul manifestărilor dedicate canonizării Sfântului Irodion de la Lainici
Sărbătoarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion va începe în cursul zilei de astăzi prin primirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la Mănăstire Lainici, în jurul prânzului. Spre seară (orele 18,00), Preafericirea Sa, împreună cu arhiereii prezenţi, va săvârşi ultimul Parastas al sfântului. Slujba Vecerniei şi Privegherea vor începe la orele 18, 30….
29.04.2011 – Praznicul „Izvorului Tămăduirii” în Arhiepiscopia Craiovei: Hram de tradiţie la Mănăstirea Maglavit
Mii de credincioşi au întâmpinat praznicul „Izvorului Tămăduirii” la Mănăstirea Maglavit, în judeţul Dolj. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Mănăstirea Maglavit şi-a serbat vineri, 29 aprilie, hramul. Cu acest prilej mii de credincioşi din întreaga ţară…
29.04.2011 – Hram la Catedrala episcopală din Turnu Severin: Liturghie în sobor de opt arhierei
Catedrala episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată joi, 28 aprilie, de un sobor de opt arhierei, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Sute de credincioşi au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească, organizată în faţa Catedralei episcopale din…
28.04.2011 – Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion: Mănăstirea Lainici se pregăteşte de sărbătoare
Cinstitul aşezământ va găzdui două evenimente deosebite: canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, şi sfinţirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din incinta mănăstirii. Arhiepiscopia Craiovei vă invită să participaţi, în perioada 30 aprilie – 1 mai, la două evenimente de mare importană pentru istoria Biserici din Oltenia: canonizarea Sfântului…
28.04.2011 – Slujiri arhiereşti de praznicul „Izvorului Tămăduirii”
Înalt Părinte Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va sluji la Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii” din Parohia Costeşti, judeţul Vâlcea. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop…
28.04.2011 – Olimpiada Naţională de Religie pentru Seminarii şi Licee Teologice: Competiţie de cunoştinţe teologice la Târgu Jiu
Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice din cuprinsul Patriarhiei Române a fost deschisă oficial la Târgu Jiu, miercuri, 27 aprilie. Şi-au dat concursul 120 de elevi, reprezentând 39 de instituţii cu profil teologic-ortodox din ţară. Evenimentul, organizat de Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu, Arhiepiscopia Craiovei şi Inspectoratul Şcolar…
28.04.2011 – Liturghie arhierească în sediul Jandarmeriei din Craiova: 10 ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul Gheorghe“
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj din Craiova. Evenimentul a avut loc marţi, 26 aprilie, cu prilejul împlinirii a zece ani de la temeluirea sfântului lăcaş. Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj au avut bucuria…
28.04.2011 – Sărbătoarea Învierii în Mitropolia Olteniei: „Fără iubire, iertare şi milostenie Paştele nu sunt Paşti”
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cel mai mare praznic al creştinătăţii, a umplut de lumină şi bucurie inimile credincioşilor olteni. Mesajele Pastorale ale ierarhilor au subliniat necesitatea primirii Mântuitorului Hristos în bucurie, pace şi curăţenie sufletească. În Mitropolia Olteniei, praznicul Învierii Domnului a adunat mii de credincioşi la rugăciune. Astfel, la Craiova, Lumina Sfântă…
22.04.2011 – Pastorala de sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos: Bucuria Învierii întrece toate bucuriile
Cu ocazia Sfântului Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va transmite mesajul de binecuvântare către preoţii, credincioşii, monahii şi monahiile din cuprinsul eparhiei, prin scrisoarea pastorală care va fi citită în toate lăcaşurile de cult. Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia…
22.04.2011 – Cuvânt de tâlcuire al IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape
În întreaga această ultimă săptămână a Postului Mare, creştinii ortodocşi au retrăit duhovniceşte ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Patimilor şi suferinţelor Sale. Astăzi, în fiecare lăcaş de cult se actualizează liturgic, într-o dramatică tensiune duhovnicească, momentul Răstignirii Lui şi drumul Său spre adâncul mormântului de unde ni se va…
21.04.2011 – Cuvânt de tâlcuire al IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului: Suntem invitaţi să cinăm la masa Împărăţiei
În Săptămâna Mare retrăim în chip spiritual drumul pe care Mântuitorul L-a parcurs spre Patimile şi Învierea Sa. Joia Mare, prin evenimentele relatate de Sfintele Evanghelii citite la slujbele speciale din această zi, ocupă un loc deosebit în viaţa duhovnicească a fiecărui credincios. Despre însemnătatea teologică şi duhovnicească, specificul liturgic, comemorarea şi actualizarea evenimentelor…
21.04.2011 – Preotul Ştefan Popescu din Gvardeniţa mehedinţeană: Smerit slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu
Persoană de aleasă reverență, predicator strălucit, iubitor al slovei și slujitor dăruit al Bisericii Ortodoxe, aceasta este, în câteva cuvinte, imaginea pe care cucernicul preot Ştefan Popescu, din Gvardeniţa Mehedinţiului, a lăsat-o posterităţii. Astăzi, la mai bine de o jumătate de an de la naşterea în ceruri, rememorăm, alături de cele două fiice, Mariana Popescu…
21.04.2011 – Proiect caritabil pentru prevenirea abandonului şcolar: „La umbra crucii Tale” – un dar de Paşti pentru copiii nevoiaşi
Asociaţia Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a elaborat, alături de cunoscuta solistă de muzică uşoară, Paula Seling, un nou proiect social, dedicat Sfintelor Sărbători Pascale. CD-ul, „La umbra crucii Tale”, cuprinde pricesne şi cântări specifice acestei perioade şi va fi comercializat în scop caritabil. Acţiunea, derulată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul…
20.04.2011 – „În lumina Cuvântului” – o nouă apariţie editorială
De curând a apărut la Editura Mitropolia Olteniei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cartea „În lumina Cuvântului. Dialoguri cultural-teologice”, autor Ana Ocoleanu. Cartea este structurată în două mari capitole, „Telogie” și „Cultură”, cu o abordare amplă în domeniile: teologie, literatură, filozofie şi Arte. Şirul interviurilor este deschis de…