Elevii de la şcolile gimnaziale şi liceale din judeţul Dolj, calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de Religie, au fost primiţi, vineri, 28 martie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, de către Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu. Mitropolitul Olteniei i-a binecuvântat pe elevi, îndemnându-i totodată să sporească talantul pe care l-au primit de la Dumnezeu, de a…
Lună: martie 2014
28.03.2014 – Susţineri de doctorat la Facultatea de Teologie din Cetatea Băniei: Eveniment academic în teologia craioveană
Şcoala doctorală a Facultăţii de Teologie din Craiova şi-a compleat lista absolvenţilor cu încă două nume arhim. Irineu Dogaru şi Antonie Chelcea, ambii ucenici ai IPS Părinte Irineu, la secţiunea teologie-dogmatică. Susţinerea celor două teze a avut loc joi, 27 martie, în sala de festivităţi a Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie…
28.03.2014 – Slujiri arhiereşti în Mitropolia Olteniei
În Duminica 4–a din Postul Sfintelor Paşti (a Sfântului Ioan Scărarul, 30 martie 2014), Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Voievozi” din Parohia Amărăştii de Jos I, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj. Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va participa la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh…
27.03.2014 – Conferinţă duhovnicească organizată de ASCOR Craiova în Postul Mare: „Drumul către familie. Abstinenţă sau concubinaj”
Sala Filarmonicii „Oltenia” din Craiova a devenit neîncăpătoare pentru numărul credincioşilor craioveni, prezenţi la prima conferinţă duhovnicească organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în seara zilei de miercuri, 26 martie. Invitatul întâlnirii a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor al Universităţii din Tesalonic. …
26.03.2014 – Examen pentru parohiile Motru I şi Adormirea Maicii Domnului – Băileşti
Examenul pentru ocuparea posturilor vacante de preot II la parohia Motru I, din Protoieria Târgu Jiu Nord şi preot III la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Băileşti, din Protopopiatul Băileşti, judeţul Dolj, se va desfăşura în data de 1 aprilie 2014, la Centrul de Restaurare, Vizualizare şi Conservare al Facultăţii de Teologie din Craiova….
26.03.2014 – Post vacant de preot paroh, la Parohia Câmpu Mare, judeţul Gorj
Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs postul vacant de preot paroh la nou înfiinţata parohie Câmpu Mare, din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Parohia se încadrează în categoria IIIC, cu 186 de familii şi lăcaş de cult în construcţie. Dosarele pentru ocuparea acestui post se pot depune la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în perioada 21…
26.03.2014 – Preotul Emilian Vlăduţ a trecut la Domnul
Săptămâna aceasta, în ziua de duminică, cucernicul preot Emilian Vlăduţ a trecut la cele veşnice. Slujitor al Parohiei Hurezani I, din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, din data de 1 septembrie 2001, părintele Emilian şi-a îndeplinit în cinste slujirea clericală, remarcându-se în rândul slujitorilor Sfântului Altar prin vrednicie, dăruire şi dragoste faţă de…
26.03.2014 – „Marşul pentru viaţă“ la Craiova
Credincioşi craioveni, membri ASCOR Craiova şi Târgu Jiu au participat duminică, 23 martie, la deja tradiţionalul „Marş pentru viaţă“. Credincioşii craioveni au fost însoţiţi la manifestare de preoţii catedralei mitropolitane şi de alţi preoţi de la mai multe biserici şi paraclise din oraş. În Cetatea Băniei, marşul a fost organizat pe următorul traseu: Catedrala…
26.03.2014 – Parohia Obedeanu şi-a serbat al doilea hram
Parohia „Sfinţii Împăraţi Contantin şi Elena” – Obedeanu din Craiova şi-a serbat de praznicul Bunei Vestiri cel de al doilea hram. Cu acest prilej, după săvârşirea Sfintei Liturghii, preotul paroh Marin Pigulea, împreună cu membrii consiliului parohial, au împărţit daruri credincioşilor şi copiilor de la mai multe orfelinate din oraş. În cinstea marelui praznic, elevii…
26.03.2014 – Simpozion internaţional în cinstea Sfinţilor Brâncoveni, la Craiova
Colegiul Naţional „Stefan Velovan” din Craiova a găzduit la finele săptămânii trecute lucrările Simpozionului internaţional “Moştenirea cultural-spirituală a Sfântului Voievod Martir Constantin Brancoveanu”. Prelegerile invitaţilor au fost împărţite pe patru secţiuni: „Martiriul Brâncovenilor, jertfă pentru credinţă şi neam”, „Sfântul Constantin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural al Ţării Româneşti în contextul…
26.03.2014 – Episcopia Slatinei şi Romanaţilor în haine de sărbătoare
Clericii, monahii şi credincioşii din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor au trăit astăzi, 25 martie 2014, o dublă bucurie duhovnicească: sărbătoarea praznicului Buna Vestire şi împlinirea a şase ani de existenţă a eparhiei. Dacă în anii trecuţi sărbătoarea a fost găzduită de Mănăstirea Clocociov, acolo unde, la 25 martie 2008, era întronizat în scaunul episcopal…
24.03.2014 – Conferinţe duhovniceşti ASCOR, la Craiova
Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează în perioada Postului Sfintelor Paşti, o serie de întâlniri duhovniceşti pe teme ziditoare de suflet. Prima întâlnire duhovnicească va avea loc miercuri, 26 martie, la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, începând cu ora 19.00. Invitatul serii va fi profesor biofizician Virgiliu Gheorghe, cunoscut publicului larg îndeosebi prin…
24.03.2014 – Prăznuirea Bunei Vestiri, minune îndoită peste zidirea lui Dumnezeu: „Bucură-te cea plină de har”
Sărbătorim şi ȋn acest an ziua care ne aduce aminte, ȋncă odată, ȋn calendarul creştin, de miraculoasa şi precurata zămislire a Fiului lui Dumnezeu. Vestim ȋncă dată lumii de azi credinţa noastră nestrămutată: „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer şi S-a ȋntrupat de la Duhul Sfânt şi…
24.03.2014 – Episcopia Slatinei la ceas aniversar
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor sărbătoreşte mâine, 25 martie 2014, de praznicul Buna Vestire, 6 ani de la înfiinţare. Momentul aniversar va fi marcat prin oficierea Sfintei Liturghii la altarul noii Catedrale episcopale cu hramul „Înălţarea Domnului”, din municipiul Slatina, de către un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul…
24.03.2014 – Liturghie Arhierească Paraclisul „Sfinții Voievozi” din Târgu Jiu
În cea de-a treia Duminică a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinții Voievozi”, din municipiul Târgu Jiu. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, IPS Părinte Irineu a vorbit despre dimensiunea mântuitoare a Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor, armă duhovnicească împotriva…