Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este perioada liturgică care începe cu Denia din Sfânta şi Marea Luni şi se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta şi Marea Sâmbătă şi este ultima săptămână din perioada Triodului. Sinaxarul din Sfânta şi Marea Sâmbătă care se citeşte la Denia în care se cântă Prohodul Domnului, referindu-se la semnificaţiile duhovniceşti ale Săptămânii Patimilor ne spune: Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar Săptămâna Mare este cea mai importantă; şi iarăşi Săptămâna Mare culminează cu Sfânta şi Marea Sâmbătă. Se numeşte Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.
Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic cât şi duhovnicesc. Cu privire la semnificaţiile acestei săptămâni Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că „Săptămâna care urmează este diferită de cele 40 de zile de post care au trecut. Este cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii. Săptămâna Sfintelor Patimi a fost săptămână de post aspru încă din timpul Sfinţilor Apostoli şi în Sfânta şi Marea Vineri nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi nici nu se mănâncă absolut nimic pentru a se împlini cuvântul Mântuitorului că atunci când Mirele, adică El, Hristos, nu va mai fi cu ucenicii, aceştia vor posti cu post negru. Ultima şansă, ultimul timp care a mai rămas pentru spovedanie, pentru pocăinţă, pentru înnoirea sufletului nostru este Sfânta şi Marea Săptămână a Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos”.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie aparte. Astfel, conform Sinaxarului zilei din Triod, în Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. A doua zi, în Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Săptămâna Mare se continuă cu Sfânta şi Marea Miercuri în care dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă. În Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire şi vânzarea Domnului. Urmează Sfânta şi Marea Vineri când se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea, şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică.
Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evanghelii care se citesc în cadrul slujbelor care se săvârşesc, un pronunţat caracter eshatologic şi invită credinciosul la mai multă grijă faţă de propria viaţă spirituală.