Credincioşii din oraşul Dăbuleni, judeţul Dolj, au trăit în Duminica a IV – a din Postul Sfintelor Paşti, bucuria duhovnicească a întâlnirii cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, cel mai nou sfânt lăcaş de rugăciune din oraşul de la malul Dunării.
Îndemn la rugăciune şi post
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură despre pericopa evanghelică duminicală (de la Marcu 9, 17-32), care relatează una din minunile Mântuitorului Iisus Hristos, „Vindecarea fiului lunatic”, şi despre Sfântul Ioan Scărarul. În acest context, IPS Irineu a subliniat importanţa celor două mari virtuţi creştine, postul şi rugăciunea, în lupta credincioşilor pentru eliberarea din robia diavolului şi a slujitorilor acestuia. „Sfinţii Apostoli au primit învăţătura de la Mântuitorul Iisus Hristos, iar noi o primim în timpul Postului Mare, că numai prin post şi rugăciune ne putem elibera de robia diavolului şi a slujitorilor săi. Din Evanghelia acestei duminici înţelegem că avem nevoie să luptăm împotriva diavolului, să ne vindecăm şi să ne izbăvim sufletul de cel rău, aşa cum cerem şi în rugăciunea Tatăl nostru: «şi ne izbăveşte de cel viclean». Iar când cerem izbăvire, noi suntem faţă de sufletul nostru, ca tatăl din evanghelie pentru copilul său. Dacă tatăl a cerut Mântuitorului vindecare pentru copilul său, şi noi venim înaintea lui Dumnezeu cu sufletul nostru şi Îi cerem: «Doamne, de poţi ceva, ajută-ne, ai milă de noi!». Şi, de bună seamă, prin credinţă puternică, prin post şi rugăciune, vom primi vindecare trupească şi sufletească şi vom auzi chemarea Mântuitorului: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă!» (Matei 25, 34)”. De asemenea, IPS Irineu i-a îndemnat pe credincioşi să vină la sfintele slujbe săvârşite în Biserica lui Hristos pentru a fi părtaşi darurilor Sale cele bogate, pe care le revarsă asupra tuturor celor ce merg pe Calea arătată de El. „Să venim la Biserică pentru că avem mare nevoie să ne curăţim trupurile şi sufletele, avem nevoie să ne vindecăm de boli şi suferinţe. Să păstraţi întotdeauna liniştea sufletească pe care ne-o oferă Sfânta Liturghie”.
Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Dăbuleni este o parohie relativ nouă. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2001, dar lucrările de ridicare a sfântului lăcaş au început în anul 2006, ele fiind finalizate în anul 2009, graţie sprijinului primit de la Consiliul local al Primăriei Dăbuleni şi de la credincioşii păstoriţi de preotul paroh Cornel Dună.
Gheorghe Cioiu