Lucrările de reabilitare a Bisericii „Sfântul Nicolae – Amaradia” din Craiova, începute în urmă cu doi ani în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, au ajuns la final. Astăzi (marţi, 25 septembrie) s-a efectuat recepţia prilejuită de terminarea acestor lucrări, în prezenţa reprezentanţilor Primăriei Craiova, ai firmelor de construcţii şi management şi ai Arhiepiscopiei Craiovei, beneficiarul proiectului. Astfel, printre lucrările executate la acest sfânt locaş le amintim pe cele de consolidare, de schimbare a instalaţiilor electrice, termice şi sanitare, restaurarea componentelor artistice (pictură, basorelief) şi amenajare peisagistică, iar gardurile de incintă au fost ridicate din zid, în stil mănăstiresc.
După cum a precizat părintele protopop Florin Bonea, protoiereu al Protoieriei Craiova Sud şi paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae– Amaradia”, prin acest proiect european de reabilitare se urmăreşte şi integrarea bisericii în circuitul turistic local. „Este o bucurie deosebită că am reuşit să ducem la bun sfârşit aceste lucrări, spre folosul Bisericii şi al enoriaşilor. Este o realizare foarte importantă, dacă avem în vedere faptul că vorbim despre una dintre cele mai vechi biserici din Craiova, aici găsindu-se cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din Cetatea Băniei”, a mai spus părintele protopop Florin Bonea.
(Gabriela Popescu)