Asociaţia Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Centrul Regional pentru Dezvoltare Comunitară şi Mediu, a organizat în această perioadă, în localitatea Răşinari din judeţul Sibiu, o sesiune de formare la care a participat un grup de 14 tineri din municipiul Craiova. Activitatea a făcut parte din proiectul, finanţat din fonduri europene, „Tineri pentru Comunitate”, care are ca obiectiv stimularea implicării tinerilor în viaţa comunităţii şi creşterea gradului de responsabilitate socială a acestora.
„În cadrul proiectului derulat de Asociaţia Vasiliada, un grup de 14 tineri au fost iniţiaţi în domeniul managementului de proiect şi managementul voluntarilor. Ne propunem ca, prin activităţile implementate, să stimulăm implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii prin dezvoltarea abilităţilor necesare identificării şi soluţionării unor probleme cu care se confruntă aceasta”, a declarat Sorin Boboc, director de programe în cadrul Asociaţiei Vasiliada.
Tot în cadrul acestui proiect, cei 14 tineri vor participa în luna octombrie la a doua sesiune de formare iar la final îşi vor putea înfiinţa propria organizaţie neguvernamentală. „În ce-a de-a doua sesiune de formare, grupul de tineri va fi iniţiat în atragerea de resurse şi lucrul în echipă. După implementarea acestei activităţi, aceşti tineri vor avea oportunitatea de a-şi crea singuri o organizaţie neguvernamentală, care va încerca să răspundă nevoilor sociale ale comunităţii craiovene. Este un proiect care investeşte în tineri, în educaţia şi formarea lor, pentru o viaţă responsabilă”, a precizat Sorin Boboc.
(Gabriela Popescu)