În perioada 28– 30 mai, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu au loc înscrieri pentru examenul de admitere care se va desfăşura în perioada 31 mai – 2 iunie.
„Elevii absolvenţi de gimnaziu care doresc să se formeze într-un cadru educaţional ‚ în care sunt îmbinate valorile moral-creştine cu excelenţa şi performanţa, sunt invitaţi să depună dosarele de înscriere la Seminarul Teologic în aceste zile, urmând ca probele să se desfăşoare în zilele de joi şi vineri”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, de la Seminarul Teologic din Craiova. „ La Liceul Teologic din Târgu Jiu, vineri, 1 iunie, sunt programate vizita medicală, probele de aptitudini la muzică şi dicţie, pentru clasele de la secţia Teologie Pastorală şi proba practică pentru testarea aptitudinilor pentru secţia Patrimoniu Cultural”, ne-a informat profesorul Gheorghe Benegui, directorul Liceului Teologic din Târgu-Jiu. Sâmbătă, 2 iunie, elevii vor susţine proba scrisă de verificare a cunoştinţelor religioase, care va fi evaluată cu notă. Rezultatele finale vor fi afişate miercuri, 6 iunie.
Dosarul de înscriere trebuie să conţină certificat de botez de la preotul paroh, adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, fişă de înscriere în original eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial, recomandare de la consiliul parohial, binecuvântare din partea Mitropoliei Olteniei, care se obţine la seminar, foaia matricolă pentru clasele I-VIII, copie de pe certificatul de naştere şi copie de pe buletin.