În cea de a VII-a duminică de după Praznicului Învierii (a „Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic”) arhiereii olteni au oficiat Sfânta Liturghie în sfintele locaşuri de închinare din judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt. Cu acest prilej, au fost resfinţite bisericile „Sfântul Vasile cel Mare” din parohia gorjeană Hodoreasca şi „Adormirea Maicii Domnului” din Optaşi, judeţul Olt.
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Hodoreasca, judeţul Gorj, unde a resfinţit Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
„Mântuitorul Hristos ne spală prin Sângele Său”
După săvârşirea Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu a vorbit credincioşilor despre importanţa permanentei pomeniri a ctitorilor, slujitorilor şi binefăcătorilor care s-au ostenit cu ridicarea şi înfrumuseţarea sfintelor locaşuri de închinare: „Grija Sfintei noastre Biserici pentru toţi cei care contribuie la zidirea şi înfrumuseţarea unui locaş de închinare este deosebită şi nu se mărgineşte numai la lumea aceasta pământească. Noi îi pomenim pe toţi cei care au lucrat pentru binele Bisericii, pentru ca Dumnezeu să le facă locaş sfânt şi fericit în ceruri şi de aceea zicem: «Binecuvintează Domne pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!»”. În continuare, IPS Părinte Mitropolit a dezvoltat învăţăturile dogmatice desprinse din pericopa evanghelică duminicală (Ioan 17, 1-13): „Dăruindu-ne mântuirea prin dumnezeiasca Sa Jertfă, Mântuitorul Hristos ne oferă posibilitatea să stăm de-a dreapta Tatălui Ceresc, întru slavă. El se roagă pentru ca noi să primim toate aceste daruri şi să fim înălţaţi la demnitatea de fii ai Săi după har: «Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi». De aici înţelegem că Mântuitorul Hristos nu numai că ne curăţă de păcate, ci ne spală prin Sângele Său, aşa cum spunem întotdeauna la Sfânta Liturghie «Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi»”.
Pentru osteneala depusă în executarea lucrărilor de restaurarea a sfântului locaş, părintele paroh Dumitru Traian a primit rangul de iconom.
Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Parohia Hodoreasca, Protopopiatul Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, a fost ridicată între anii 1898-1908 de către cucernicul preot Petre Rovenţa, cu sprijinul credincioşilor din localitate. A fost sfinţită în anul 1908 de episcopul Atanasie Mironescu, al Râmnicului şi Noului Severin.
Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Râmnic
Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei arhiepiscopale condusă de prof. Marian Cristian Stroe. La sfârșitul slujbei părintele protosinghel Sebastian Mihalcea, Eclesiarhul Catedralei, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa mărturisirii dreptei credinţe în vederea dobândirii mântuirii, subliniind totodată, aportul deosebit în formularea explicită a credinţei despre Sfânta Treime, a celor 318 părinţi participanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. La final, IPS Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe credincioși și le-a mulțumit pentru prezența la slujbă. Înalt Preasfinţia Sa a participat alături de credincioșii râmniceni și la slujba Vecerniei cu Litie săvârșită la Catedrala arhiepiscopală sâmbătă seara.
Sfântul Iuliu Veteranul, cinstit la Mănăstirea mehedinţeană Jiana
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a oficiat Sfânta Liturghie la altarul mănăstirii mehedinţene „Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul – Jiana”, prăznuit duminică, 27 mai. Cu binecuvântarea PS Părinte, cuvântul de învăţătură a fost rostit de preotul Claudiu Constantin Crăciun, inspector eparhial, care a vorbit despre importanţa celor hotărâte la primul Sinod Ecumenic.
Un alt eveniment important în Episcopia Severinului şi Strehaiei a fost conferinţa de presă, organizată la sfârşitul săptămânii trecute, cu prilejul încheierii proiectul de cooperare transfrontalieră „Identitate, cultură comună şi tradiţii în zona de frontieră româno-sîrbă”. Proiectul a fost derulat de către Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Asociaţia Ariadnae Filum pentru cultură a Româno-Vlahilor din Bor-Serbia. Evenimentul a avut loc în sala „Nestor Vornicescu” şi s-a bucurat de prezenţa PS Părinte Nicodim.
Biserica din Optaşii Oltului, resfinţită
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramurile „ Adormirea Maicii Domnului” şi „Sf. Cuv. Parascheva” din localitatea Optaşi, jud. Olt. După slujbă PS Părinte Sebastian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a menţionat evenimentele care au dus la întrunirea celui dintâi Sinod Ecumenic. „Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodului I Ecumenic, veniţi din toate laturile Imperiului Roman, purtau pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale rănilor pe care le suferiseră cu sfinţenie în timpul persecuţiilor abia încheiate. Au venit unii cu ochi scoşi, alţii cu braţe tăiate, alţii cu trupurile pline de răni − mărturisitori care suferiseră pentru Hristos, gata să-şi dea şi viaţa de dragul Adevărului. Câtă credinţă şi jertfelnicie! Noi, oare, am fi în stare să ne dăm viaţa, asemenea lor? Doar în acest spirit de jertfă şi de dăruire, de viaţă sfântă şi de asceză asemenea lor, putem şi noi să ne păstrăm dreapta credinţă primită de la strămoşii noştrii. De aceea, este nevoie să luăm exemplu de la Sfinţii pe care Biserica ni i-a aşezat astăzi modele, Sfinţi care, uniţi în duhul rugăciunii, al comuniunii sfinte, al smereniei şi al sincerităţii, au aflat adevărul de credinţă şi care, apoi, ne-a fost transmis până astăzi”, a conchis Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.
Sursa: Editia de Oltenia a Ziarului Lumina