44 de pelerini din întreaga ţară vor pleca luni spre Ierusalim, pentru a petrece sărbătoarea de Florii la locurile sfinte. Pelerinajul este organizat de Centrul de Pelerinaj “Sfântul Nicodim”al Mitropoliei Olteniei. Plecarea din Craiova va avea loc luni, 2 aprilie, ora 12.00, din faţa Centrului “Sfântul Nicodim”, de pe strada Fraţii Buzeşti, nr. 10. Grupul credincioşilor olteni se va întâlni la Aeroportul Otopeni cu pelerini din Iaşi, Bucureşti, Timişoara etc., decolarea urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 21.45.
“Acest pelerinaj a fost organizat cu prilejul procesiunii de Florii, care are loc în fiecare an la Ierusalim. Se urmează drumul pe care efectiv Mântuitorul Iisus Hristos l-a urmat înainte de Săptămâna Patimilor”, ne-a precizat părintele Sorin Dumitru, directorul Centrului de Pelerinaj al Mitropoliei Olteniei.
Călătoria în Israel va dura o săptămână, preţul unui bilet fiind de 650 de euro. Printre locurile care vor fi vizitate în Israel amintim: Cana Galileii, Sfântul Mormânt, Muntele Tabor, Muntele Măslinilor, Aşezământul monahal românesc de la Ierihon şi Mormântul Maicii Domnului.