Ieri, 26 martie, părintele Martinian Constantinescu, parohul Parohiei Cruşeţ, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost condus pe ultimul drum pământesc de către cei care l-au iubit şi apreciat. Slujba de prohodire a fost săvârşită în localitatea sa natală, Stoina, de către Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de 42 de preoţi din cuprinsul Protoieriei Târgu Cărbuneşti.
La vârsta de numai 57 de ani, părintele Martinian a suferit un atac de cord şi a plecat mai devreme decât îşi doreau apropiaţii şi păstoriţii săi, spre Împărăţia cea veşnică. A fost un preot cu o activitate pastoral – misionară deosebită. A păstorit în parohiile Toiaga, Stejarul Maiag şi Cruşeţ, în ultima reuşind să restaureze şi consolideze biserica parohială. Tată a trei copii, s-a dovedit întotdeauna un model în viaţa de familie. în mijlocul credincioşilor săi a fost cu adevărat păstor şi învăţător, fiind ales pentru calităţile sale în Consiliul duhovnicesc al Protoieriei Târgu Cărbuneşti.
Dumnezeu să-l odihnească în ceata Drepţilor pe părintele Martinian!