Românii de pretutindeni aniversează în ziua de 24 ianuarie 2012, 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor.
La Iaşi, în 5/17 ianuarie 1859 Adunarea electivă a Moldovei, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales Domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Apoi, la București, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaţilor la slujba de Te-Deum oficiată în actuala Catedrală patriarhală, Adunarea electivă a fost deschisă la orele 11.00 sub preşedinţia Mitropolitului Nifon al Ţării Româneşti. Lucrările Adunării Elective a Ţării Româneşti s-au desfăşurat pe Dealul Mitropoliei, în clădirea aflată lângă Catedrala Patriarhală. În cadrul şedinţei, la propunerea lui Vasile Boerescu, a fost ales în unanimitate domn Alexandru Ioan Cuza, deja ales domn al Moldovei din 5 ianuarie 1859, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.
De atunci, an de an, ziua de 24 Ianuarie a fost sărbătorită de naţiunea română, fiind considerată una dintre datele de referinţă ale istoriei noastre. La realizarea Unirii au contribuit şi mulți slujitori ai Bisericii. De pildă, mitropoliți Nifon al Ţarii Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei au fost preşedinţi ai Divanurilor Ad-Hoc convocate în toamna anului 1857 la Bucureşti şi Iaşi, iar în acestea au fost aleşi şi reprezentanţi ai mănăstirilor şi ai preoţilor de mir de la fiecare eparhie, cei mai mulţi exprimându-şi dorinţa de a se realiza unirea celor două ţări. Lucrările Adunărilor elective care l-au ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza au fost prezidate tot de cei doi mitropoliţi. Unii slujitori ai Bisericii au rnilitat prin scrisul lor pentru Unirea Principatelor (Neofit Scriban, Melchisedec Ştefănescu, Iosafat Snagoveanul, Grigorie Musceleanu ş.a.)
Cu acest prilej aniversar, marţi, 24 ianuarie 2012, la aniversarea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române. După Sfânta Liturghie, de la orele 11.00, va fi oficiat un Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă.
Totodată, Patriarhia Română recomandă clerului ortodox ca rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi de pomenire a înfăptuitorilor Unirii Principatelor Române să fie oficiate în toate eparhiile ortodoxe româneşti din ţară şi străinătate.
(Sursa: Basilica)