Catedrala mitropolitană din Craiova a găzduit duminică, 18 decembrie, după slujba Vecerniei, tradiţionalul concert de colinde susţinut de Corala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu.
Colindele coriştilor, conduşi de părintele profesor Alexandru Racu, au răsunat aproape trei sferturi de oră din cafasul catedralei mitropolitane, aducând bucurie şi pace în sufletele credincioşilor care au umplut sfântul locaş. Au fost interpretate piese cunoscute din repertoriul coral-clasic al Bisericii, multe dintre ele devenite leith-motivuri în perioada Sfintelor Sărbători: O ce veste minunată, Moş Crăciun, Domnuleţ şi Domn din cer, Astăzi s-a născut Hristos. La finalul concertului, IPS Părinte Mitropolit a rostit un cuvânt despre profunzimea teologică a colindelor. Înalt Preasfinţia Sa a subliniat faptul că aceste cântece, închinate Sfintelor Sărbători de Crăciun, sunt desprinse din etosul românesc, fiind constitutive fiinţei poporului român.
Anul acesta, Corala Catedralei mitropolitane „Sfântul Dimitrie” a sărbătorit şase decenii de când organizează concerte de colinde în cafasul sfântului locaş. Concertul a fost susţinut de fiecare dată în Duminica de dinaintea Praznicului Naşterii Domnului.
(Diac. Ioniţă Apostolache)