Editura „Mitropolia Olteniei” lansează luni, 12 decembrie ora 17:30, Agenda duhovnicească pe 2012 și CD-ul „Expresivitatea teologiei vindecării în cultura muzicii psaltice”. Evenimentul se va desfășura în sala de festivități a Căminului preoțesc „Renașterea” din Craiova, în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
După cum ne-am obișnuit în ultimii ani, în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun, Editura „Mitropolia Olteniei” oferă clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Craiovei, pe lângă tradiționalul calendar și Agenda Duhovnicească. Lucrată cu măiestrie și împodobită cu fotografii de la aproape toate bisericile din eparhie, agenda reprezintă un blazon pentru Biserica din Oltenia. De la an la an, forma și modul de abordare grafică se găsesc într-o continuă transformare, împletind armonios tradiția și înnoirea spre folosul duhovnicesc al fiilor și ficelor Sfintei Arhiepiscopii.
Pentru 2012, an dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Tainei Sfântului Maslu”, această lucrare are un caracter cu totul aparte. Pe lângă imaginile cu picturi bisericești și locașuri de cult, împărțite pe zile și nelipsite din veșmântul Agendei duhovnicești din anii anteriori, credincioșii au șansa de a nota on-line toate însemnările pe care, de regulă, până acum le treceau pe foaia de hârtie. Modalitatea de lucru este cât se poate de simplă: agenda on-line pe 2012, atașată la finalul Agendei mari sub formă de mini-CD. Intrucțiunile de folosire se găsesc la finalul lucrării.
Împreună cu Agenda, sau separat, se va distribui și CD-ul de muzică bizantină, închinat „teologiei vindecării”, înregistrat de Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, cu binecuvântarea și sprijinul IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Lansarea oficială a celor două lucrări va avea loc luni, de praznicul Sfântului Ierarh Spiridon, în sala de festivități a Căminului preoțesc Renașterea. Vor lua cuvântul cu acest prilej: pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie, Istorie și Ștințele Educației din Craiova, Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă „Jean Mihail” din Craiova, lect. univ. dr. Pavel Șopov, de la Facultatea de Litere din Craiova, secția Pedagogie Muzicală, prof. Ion Preda, cadru didactic la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, Adrian Boldișor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei”, prof. Victor Șeapcă, de la Seminarul Teologic din Craiova și Cătălin Pîrvulete, programator IT. Întâlnirea va fi moderată de părintele Marius Resceanu, radactor-șef Studioul „Logos” din Craiova al Radio Trinitas.
În cadrul întâlnirii membrii Grupului psaltic, dirijați de prof. Victor Șapcă, vor interpreta mai multe piese care se regăsesc pe CD.