Arhiepiscopia Dunării de Jos se află în sărbătoare deoarece astăzi, 30 noiembrie 2011, şi-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat şi ocrotitor al neamului românesc. Cu acest prilej, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi greci şi români, preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.
Din soborul slujitor au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Nectarie, Mitropolit de Corfu, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada (ROEA).
După citirea Evangheliei, Înaltpreasfinţitul Nectarie, Mitropolit de Corfu, a rostit un cuvânt în care a elogiat personalitatea Sfântului Apostol Andrei, arătând că acesta a căutat Adevărul, a vrut să găsească răspuns la neliniştile sale existenţiale, care îl apropiau şi îl puneau în legătură cu Dumnezeu.
„Exemplul apostolului ne învaţă, pe de o parte, că nu trebuie să facem concesii păcatului şi încălcării sau îndepărtării de vrerea lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, că omul poate să caute Adevărul indiferent de nivelul culturii sau de treapta socială pe care se află. Ne mai învaţă că, în viaţă, avem nevoie de modele de integritate, de modele de viaţă ascetică, de modele de autenticitate şi curăţie sufletească, nu numai pentru că singuri nu putem duce lupta pentru aflarea răspunsurilor la problemele noastre existenţiale, dar şi pentru că suntem creaţi de Dumnezeu să trăim în comuniune”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie.
Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat admiraţia faţă de Patriarhul României şi faţă de activitatea Sa pastoral misionară desfăşurată în perioada cât a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei dar şi acum, în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
„Am admirat activitatea pastoral misionară, bineplăcută lui Dumnezeu, a Preafericirii Voastre, încă de când eraţi Mitropolit al Moldovei. Acum constatăm cu deosebită bucurie că pe Tronul Patriarhal, pe care, prin harul lui Dumnezeu, aţi ajuns, păstraţi neschimbată dreapta credinţă, bunătatea şi dragostea, îngrijorarea pentru poporul Preafericirii Voastre, purtarea de grijă astfel încât credinţa să-şi redobândească locul ce i se cuvine în societatea românească, interesul viu pentru lucrarea uriaşă de formare a sfinţitului cler, ca să poată răspunde nevoilor vremii şi poporului, devenind lumină pentru toţi, aşa încât preoţii şi diaconii să fie părinţi şi păstori ai tuturor. Din adâncul inimii Vă dorim sănătate, răbdare, cuget apostolic ca „să purtaţi grijă de lucrurile bune” (Tit 3, 14), de cele materiale şi de cele spirituale spre slava lui Dumnezeu şi bunăvestirea poporului”, a mai adăugat Înaltpreasfinţia Sa.
Spre finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit Mitropolitului de Corfu, ca semn de preţuire şi de frăţească dragoste în Hristos Domnul , un engolpion, specific Patriarhiei Române, având simbolul crucii nesfârşite care arată iubirea nesfârşită a Preasfintei Treimi pentru noi oamenii, după cum a arătat Preafericirea Sa, şi o candelă de argint în filigran. De asemenea, Patriarhul României a mulţumit pentru aducerea moaştelor Sf. Spiridon la Galaţi.
„Mulţumim Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Eladei şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei pentru faptul că v-a dat binecuvântarea să veniţi aici în România aducând moaştele Sfântului Spiridon al Trimitundei”, a spus Preafericirea Sa.
Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie a transmis salutarea Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Eladei, şi a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Elene, exprimându-şi, în acelaşi timp, bucuria prilejuită de împreuna slujire cu ocazia sărbătorii Sf. Andrei. „Să ştiţi Preafericirea Voastră că atâta timp cât voi trăi în această lume, neîncetat mă voi ruga pentru Preafericirea Voastră, pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, pentru poporul român, pentru preacuvioşii şi preacucernicii părinţi din această ţară şi vă asigur că această candelă pe care Preafericirea Voastră mi-aţi dăruit-o, neîncetat va fi aprinsă la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon. Vă mulţumim mult că ne-aţi primit şi ne-aţi invitat” a mai spus Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie.
Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oferit, Înaltpreasfinţitului Părinte Nectarie, în numele slujitorilor, credincioşilor şi pelerinilor prezenţi, o icoană a Sfântului Ierarh Spiridon ca să rămână la Corfu o mărturie a evlaviei poporului român.
Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la alegerea Sfântului Andrei ca ocrotitor al Galaţiului, sărbătoarea este încununată de aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Spiridon de către deleagaţia greacă condusă de Înalt Preasfinţitul Nectarie de Kerkira (insula Corfu)
(Sursa : Basilica)