Ieri, 20 noiembrie, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi şi peste 40 de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Bistriţa olteană, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Grigorie Decapolitul. Peste 2500 de credincioşi din judeţul Vâlcea, dar şi din alte zone ale ţării, au venit la Mânăstirea Bistriţa pentru a participa la prăznuirea Sfântului şi a se închina la cinstitele sale moaşte.
Din soborul de ierarhi au făcut parte, Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înalt Preasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Peasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Irineu a prezentat viaţa, activitatea şi slujirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, îndemnând pe credincioşii prezenţi să-i urmeze exemplul. La finalul Sfintei Liturghii, primarul municipiului Slobozia i-a acordat Înalt Preasfinţitului Gherasim, în semn de respect şi preţuire steagul, stema şi medalia municipiului Slobozia. De asemenea, au mai primit medalii din partea primarului municipiului Slobozia, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul şi Stavrofora Mihaela Tamaş, Stareţa Mânăstirii Bistriţa.
Sfântul Grigorie Decapolitul
Sfântul Grigorie s-a născut în jurul anului 780, în Isauria – Asia Mică, şi a copilărit în cetatea Irinopolis. După terminarea studiilor Sfântul s-a călugărit, ostenindu-se pentru apărarea Ortodoxiei şi cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma şi în Macedonia. Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Mănăstirea „Sfântul Mina”, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoţiei. Renumit în tot Bizanţul pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Grigorie Decapolitul trece la Domnul la 20 noiembrie 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.
În anul 1453, moaştele Sfântului Grigorie sunt duse în părţile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, Banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, le cumpără şi le duce la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, ctitoria sa, unde se află şi astăzi. Din cauza deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mănăstirea Bistriţa Olteană au săpat în secolul al XVI-lea, o grotă ascunsă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, de o rară frumuseţe, numit „Paraclisul Sfântului Grigorie”.
Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din cetatea Braşovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950. Un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul se află şi la Biserica „Hagiu” din Capitală, care îşi va serba ocrotitorul în această sâmbătă. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
sursa: site-ul Arhiepiscopia Ramnicului.