16 noiembrie este o zi de sărbătoare pentru Biserica Dreptmăritoare din Oltenia. Înalt Preasfinţitul Părintele nostru Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împlineşte 54 de ani de la naştere. Cu acest prilej, clericii, monahii, monahiile şi credincioşii din cuprinsul Sfintei noastre Mitropolii îi sunt alături, înălţând rugăciuni pentru sănătate, putere de muncă şi îndelungare de zile.
La data de 16 noiembrie 1957, venea pe lume, în satul Spinu, din comuna Perișani, judeţul Vâlcea, cel care avea să fie ales de Dumnezeu spre a fi părinte şi arhipăstor „turmei celei cuvântătore” a credincioşilor din Oltenia. A fost botezat cu numele de Ion. Primii paşi spre Sfânta Biserică i-a făcut alături de părinţii săi, Gheorghe şi Maria, buni creştini şi păzitori ai dreptei credinţe. După ce a absolvit şcoala primară din satul natal, unde s-a dovedit a fi un elev sârguincios, tânărul Ion Popa a bătut, în anul 1974, la poarta Mănăstirii Frăsinei. Aici a fost primit mai întâi ca frate, urcând mai apoi, treaptă cu treaptă, frumoasa şi în acelaşi timp anevoioasa cărare a călugăriei. În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.
În perioada 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bucureşti. Finalul acestei perioade a fost încununat prin susţinerea tezei de licenţă cu titlul: „Cunoaşterea lui Dumnezeu şi ideea de epectază la Sfântul Grigorie de Nyssa”. După absolvirea studiilor universitare, tânărul frate a primit, în calda îmbrăţişare a „Braţelor părinteşti”, haina monahală, pecetluit fiind cu numele de Irineu, după care a urmat hirotonia întru ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986).
În slujba teologiei ortodoxe româneşti
În anul 1985 a fost admis la şcoala doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, unde a studiat pe disciplina Patrologie. Tema lucrării a fost: „Politica religioasă a împăratului Iustinian”, sub coordonarea pr. prof. dr. Ştefan Alexe. După ce, timp de un an de zile(1986-1987), a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Grenoble, şi-a continuat studiile doctorale pe specialitatea Teologie Dogmatică la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge’ din Paris (1987—1990). În urma susţinerii tezei cu titlul „La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand”, elaborată sub coordonarea ştiinţifică a Pr. prof. dr. Boris Bobrinskoy, a fost investit de comisia doctorală cu titlul de doctor în teologie, cu calificativul „magna cum laude”. În paralel, a urmat şi cursuri de limba engleză la Londra (1989-1990), precum şi de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur – Ierusalim (1990-1991). Între anii 1990-1991, a predat Istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris.
Slujirea ca arhiereu vicar al Eiscopiei de Râmnic
În data de 6 septembrie 1991, Părintele nostru Irineu a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura de „Slătineanul”. A fost investit ca Episcop prin Decretul nr.77 din 6 septembrie 1991 al Preşedintelui României. Slujba de hirotonie întru arhiereu a avut loc la data de 6 octombrie 1991.
Din anul 2000, a fost ales ca referent pentru manuale de religie din cadrul Comisiei teologice şi liturgice a Sfântului Sinod, iar din 2003, îndeplineşte funcţia de secretar al Comisiei speciale pentru canonizarea sfinţilor români.
În calitate de Episcop vicar, IPS Irineu a participat activ la mai multe simpozioane şi întruniri ecumenice din ţară şi de peste hotare. Vom menţiona aici doar o mică parte din ele: Congresul liturgic al Institutului Teologic „Saint Serge“ din Paris (12-19 iunie 1986), Colocviul internaţional „Ortodoxia şi frumuseţile ei într-o lume secularizată“ (Bossey, Elveţia, 17-24 aprilie 1987), Colocviul ştiinţific „Rolul religiei în cultura şi civilizaţia popoarelor“, organizat de Institutul Mondial al Religiilor din Paris (5-8 martie 1988), Simpozionul „Rolul Sfântului Nicodim în monahismul românesc“ (Mănăstirea Tismana, 23 septembrie 2006), Colocviul „Toward Jerusalem Concil Two“ (TJC II) – „Spre al doilea sinod de la Ierusalim“ (Mănăstirea Sâmbăta de Sus, 16-19 octombrie 2006) etc.
Din anul 1991 şi-a început activitatea didactică la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, mai întâi ca profesor suplinitor la Catedra de Istoria Culturii şi Civilizaţiei Bizantine (1991-1994), venit prin transfer de la Institutul Teologic „Sfântul Serghie” din Paris. În 1994 a devenit titularul Catedrei de Teologie Dogmatică şi Morală (1994-1997), apoi conducătorul acesteia (1997 şi al Catedrei Sistematico-Practice (2004-2008). Din anul 2008, IPS Părinte Mitropolit este Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul aceleiaşi instituţii (mai precis 24 ianuarie 2008).
În perioada 1999-2001, a activat pe postul de profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu.
Între anii 2002-2005, IPS Irineu a urmat cursurile doctorale din cadrul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova, obţinând în anul 2005 titlul de doctor în Drept Civil cu teza „Raportul dintre preceptele morale creştine şi normele juridice”, elaborată sub coordonarea ştiinţifică a acad. prof. dr. Ion Dogaru, cu calificativul „magna cum laude”.
Pe tot parcursul activităţii universitare de până acum, IPS Părinte Irineu a scris numeroase cărţi, studii, articole şi traduceri. Dintre acestea le amintim pe cele mai recente: „Iisus este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, un laborios tratat de hristologie, publicat anul trecut la Editura „Mitropolia Olteniei” şi „La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand”, lucrare prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi publicată anul acesta la Editura „Basilica” a Patriarhiei Române.
În data de 22 noiembrie 2010, activitatea cărturărească a Mitropolitului nostru a fost încununată cu titlul de Membru de Onoare al Academiei Române.
Mitropolit al Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei
Data de 8 iulie 2008 s-a dovedit providenţială pentru poporul cel binecredincios din părţile Oltenei, PS Irineu Slătineanu fiind rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR, pentru a fi Întâistătător al credincioşilor în mijlocul cărora a crescut şi s-a format. La data de 27 iulie 2008, Catedrala Mitropolitană Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Craiova a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare al credincioşilor care au venit să-l întâmpine pe noul lor Arhipăstor. Din această calitate, IPS Părinte Irineu a sfinţit sute de biserici, a temeluit numeroase aşezăminte sociale, a rânduit preoţi şi diaconi spre folosul credincioşilor, într-un cuvânt, a îngrijit şi semănat bine ogorul Bisericii Oltene. Dragostea pentru carte a fost aşezată la loc de cinste în preocupările Înalt Preasfinţiei Sale. Atât Editura, cât şi Revista Mitropoliei fiind ridicate, prin publicaţii de valoare, la locul meritat, alături de marile foruri culturale din România.
Glasul nostru, al clericilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Mitropolia Olteniei, se înalţă astăzi într-o singură rugăciune către Tronul Preasfintei Treimi, pentru sănătatea, îndelungă petrecerea şi întărirea Arhipăstorului nostru, spre cinstea Sfintei Biserici Oltene şi a noastră mântuire.