Conducerea Spitalului de Psihiatrie din localitatea doljeană Poiana Mare, împreună cu părintele Tinel Dudău, preot de caritate în această unitate spitalicească, au iniţiat, începând din luna aceasta, o serie de pelerinaje la aşezăminte monahale din zona Olteniei pentru pacienţi şi personalul medical.
Primele două ieşiri au fost dedicate pacienţilor care au vizitat câteva mânăstiri din sud – vestul ţării (Vodiţa, Sfânta Ana, Mraconia şi Maglavit ), urmate de un pelerinaj organizat în partea a doua a lunii septembrie la mânăstiri din nordul Olteniei. Ultima ieșire a fost dedicată salariaţilor unităţii spitaliceşti şi s-a desfăşurat la mănăstirile: Dintr-un Lemn, Surpatele, Bistriţa, Arnota, Hurezi, Govora şi Lainici. La ultima destinație, pe Defileul Jiului, personalul medical a participat la slujba de priveghere, iar a doua zi la Sfânta Liturghie. Programul s-a încheiat printr-o vizită la Schitul Locurele şi la operele brâncuşiene din municipiul Târgu Jiu.
„Ideea organizării acestor pelerinaje mi-a venit în primăvara acestui an, după ce am participat la slujba de întronizare a Sfântului Irodion de la Lainici”, ne-a mărturisit d-na Virginia Dianu, managerul Spitalului din Poiana Mare. „În acest sfânt lăcaş am avut revelaţia comuniunii dintre credincioşii prezenţi la slujba religioasă şi Dumnezeu. Aici am avut imaginea clară a mâinii ocrotitoare a lui Dumnezeu deasupra noastră, a tuturor şi am hotărăt să aduc bolnavii şi salariaţii spitalului nostru să se bucure de aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Iar efectele s-au simţit imediat. De exemplu, după vizitele făcute la mânăstirile din Mehedinţi am constatat o transformare pozitivă în comportamentul bolnavilor, erau mai veseli, dar totodată mai senini şi mai liniştiţi”.
Cât priveşte pelerinajele organizate pentru salariaţii spitalului, d-na manager ne-a explicat că în acest mod se doreşte întărirea legăturii între sufletele pacienţilor şi ale celor care se ocupă de îngrijirea lor şi formarea unei adevărate familii. O mare familie, având în vedere faptul că Spitalul de psihiatrie din Poiana Mare găzduieşte în jur de 500 de bolnavi cu afecţiuni psihice. În ajutorul lor părintele capelan Dudău a organizat aceste activităţi de relaxare, „ca o terapie pentru suflet”, după cum afirmă sfinţia sa. Tot în acest sens se înscrie şi iniţiativa de a ridica un Paraclis în incinta unităţii spitaliceşti, închinat „Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici”.
(Gheorghe Cioiu)