În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 31 octombrie 2019 a avut loc slujba de binecuvântare și de sfințire a fabricii de lumânări a Arhiepiscopiei Craiovei. Noul sediu se află în apropierea Seminarului Teologic „Sf. Grigorie Teologul”, Craiova, și dispune de instalații și utilaje moderne pentru producerea de lumânări de ceară și de parafină, dar și de spații curate de depozitare și de birouri administrative. În prezent, în acest atelier lucrează 10 persoane, coordonate de către Arhid. Bogdan Fântână, directorul fabrici de lumânări. La slujba de sfințire, au participat părinții consilieri, părinții protoierei din Arhiepiscopia Craiovei, precum și angajații fabricii.
În cuvântul de felicitare și de îndrumare, Părintele Mitropolit Irineu a pus sub ocrotirea Sfintei Lucia activitatea celor care lucrează în această fabrică pentru a produce lumânări: „Urăm celor care se vor osteni aici să aibă întotdeauna protecția lui Dumnezeu, ajutorul Maicii Domnului și al Sf. Lucia, sfântă care își are numele de la lumină și care luminează pe cei care se roagă ei cu credință”.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța teologică a lumânării ca gest de jertfă al fiecărui om înaintea lui Dumnezeu. Această fabrică va avea rolul de a asigura ca în permanență credincioșii din parohiile noastre să aibă la îndemână în fiecare biserică lumânări, folosite la actele de cult din practica credinței creștine: „Lumânarea este cunoscută încă din Vechiul Testament ca jertfă adusă de credincioși lui Dumnezeu la templu. Este lumina despre care vorbim întotdeauna și pe care o avem permanent în viața noastră. Este lumina despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos în Sf. Evanghelie: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. De asemenea, ÎPS Irineu a vorbit despre măsura duhovnicească a celor care lucrează într-o fabrică de lumânări: „În acest loc, noi pregătim lumini pentru toți credincioșii din Arhiepiscopia Craiovei pentru ca ei, prin activitatea dumneavoastră, să aibă atât un spor duhovnicesc în viața lor, cât și o bucurie pe care o produce această jertfă. Lucrarea dumneavoastră, a celor care lucrați în această fabrică este deosebit de importantă, cu o semnificație duhovnicească. Pentru aceasta, lucrarea de aici trebuie să fie întotdeauna însoțită de rugăciune, de meditație, de viață curată și de post”.
La final, Părintele Mitropolit Irineu a mulțumit tuturor celor care s-au implicat și celor care au ajutat financiar sau material pentru realizarea acestui proiect.
(Doru Marcu)