Facultatea de Teologie din Craiova organizează săptămâna aceasta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în zilele de joi şi vineri, 24-25 octombrie, două sesiuni de comunicări, în cadrul celei de a XII-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Stat şi societate în Europa”, activitate desfăşurată sub egida Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman”. Prima zi de comunicări, joi, 25 octombrie, este dedicată „satului românesc”, având ca temă de lucru: „Artă, cultură și spiritualitate în spațiul traditional românesc: bisericile de lemn și provăcările actuale cu privire la valorizarea, conservarea și restaurarea lor”. Vor susţine prelegeri specialişti în artă sacră şi restaurare bisericească de la mai multe instituţii avizate din ţară, precum şi profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova. Cea de a doua sesiune de comunicări, programată pentru ziua de vineri, 25 octombrie, va fi dedicată studiilor şi cercetărilor de „teologiei ortodoxă”. În cadrul evenimentului va fi deschisă Expoziţia de fotografie cu tema „Bisericile de lemn din Oltenia-jud. Gorj”, găzduită de Muzeul de Artă Eclesială „Sf. Nicodim”, al Facultăţii de Teologie din Craiova.
Pr. Ioniţă Apostolache
Program:
Conferinţa Internaţională „Stat și societate în Europa”,
Ediţia a XII-a, Craiova, 23-26.10.2019
Secțiunea dedicată satului românesc
(Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova-24 octombrie 2019)
Seminar de studiu
Artă, cultură și spiritualitate în spațiul traditional românesc:
Bisericile de lemn și provăcările actuale cu privire la valorizarea, conservarea și restaurarea lor
9,00-11,00 – Keynote Speakers
ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei– Cuvânt de binecuvântare
Arh. Niels Auner (Expert- Ministerul Culturii) –Tehnologia restaurării bisericilor de lemn
Lect. Dr. Ioan Darida (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Pictura murală: o paralelă între frescă și Distemper Paint
Discuții libere
11.00 -11.15 Pauză de cafea
11,15-11,30-Expoziție de fotografie: Bisericile de lemn din Oltenia–jud. Gorj –Muzeul Sf. Nicodim;
11,30-13,30- Keynote Speakers
Lect. Dr. Luminița Dana Postolache (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Considerații metodologice cu privire la bisericile de lemn
Lect. Dr. Teodora Necula (Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, Universitatea din Pitești)- Studiu aplicat despre starea de conservare a bisericilor de lemn din județul Buzău
Dr. Ana Dumitran (Director Museikon-Alba-Iulia)- Aulic și provincial în pictura bisericilor de lemn din centrul Transilvaniei
Discuții libere
13,45-15,00 -Masa de prânz
15,00-16,00 – Vizită de studiu la Mânăstirea Coșuna-Bucovățul Vechi
16,00-18,00 – Workshop-uri tematice
I Conservarea și restaurarea patrimoniului mobil al Bisericilor de lemn
Moderatori: George Păunescu, Alexandrina Bădescu
Conf. Dr. George Păunescu (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din București)- Extragerea și conservarea unei picture murale vechi de 260 de ani de la Biserica de lemn din satul Vinița, com. Lupșa, jud. Alba
Lect. Dr. Alexandrina Bădescu (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Tabloul religios de tip Proskinetaria întâlnit în bisericile din România
Dr. Andreea Darida (Expert restaurator)- Metode de cercetare a picturii de interior Secco a bisericilor de lemn de secol XVIII din România
Dumitrița Filip (Museikon-Alba Iulia)- Iconografia biseriicilor de lemn din Maramureș-Un document istoric care reflecă epoca și structura socială proprie (sec. XVIII)
Lect. Dr. Adriana Gabriela Mardale (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Problematici şi intervenţii de conservare-restaurare la registrul împărătesc de icoane din biserica de zid cu hramul „Sf.Ierarh Nicolae şi Sf. Spiridon” – Craiova
Elena Miertescu (Centrul de conservare, restaurare și vizualizare patrimoniu al Arhiepiscopiei Craiovei)- Aspecte legate de conservarea si restaurarea unui Ceaslov – 1832
Andra Niță (Centrul de conservare, restaurare și vizualizare patrimoniu al Arhiepiscopiei Craiovei)- Evanghelia de la Snagov – 1697. Problematica restaurării și conservării
Stela Gherghescu (Centrul de conservare, restaurare și vizualizare patrimoniu al Arhiepiscopiei Craiovei)- Îndepărtarea intervențiilor de repictare aplicate pe întreaga suprafață a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Biserica Sf. Gheorghe-Vechi din Craiova
II Simbolistica spațiului sacru traditional românesc
Moderatori: Emilian Popescu, Vasile Fuiorea
Conf. Dr. Vasile Fuiorea (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Civilizația lemnului- Bisericile din jud. Gorj
Lect. Dr. Emilia Burlan (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Soarele, simbol al „capului tatălui” ca dătător de viață
Dr. Florin Vâlceanu (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Tradiție, artă și materie în sculptura creștină românească pe teritoriul Olteniei
Drd. Dan Nica (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Biserici de lemn în agonie: Biserica Sf. Nicolae din Șirineasa, jud. Vâlcea
Drd. Lidia Mărgelu (Facultatea de Arte Vizuale, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”-București)- Simbolismul „Pomului vieții” la monumentele funerare din zona Olteniei
Drd. Laura Semenov (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Conngruența dintre formă și context la bisericile de lemn din Estul Europei
Drd. Constantin Semenov (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Scrierea pe lemn. Identificare istorică și profil artistic
III Valorizarea și promovarea patrimoniului ecleziastic traditional
Moderatori: Pr. Sergiu-Grigore Popescu, Gabriela Ștefăniță
Pr. Conf. Dr. Sergiu-Grigore Popescu (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Caracteristicile bisericilor de lemn din jud. Mehedinți (sec. XVIII-XIX).
Lect. Dr. Gabriela Ștefăniță (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Tendințe contemporane în reconstruirea imaginilor în pictura murală în spațiul european și în România
Arh. Dr. Cristina Povian (Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Politehnica din Timișoara)- Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada
Caminescu Miruna/Octavian Ciocșan (Experții restauratori)- Respectarea identitații prin continuarea tradiției – pictura parietală la bisericile de lemn din Maramureș
Diac. Drd. Mihnea Constantin Bălteanu (Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea 1 decembrie 1918-Alba Iulia)- Biserici de lemn din Oltenia dispărute: Schitul Jupâneşti (jud. Gorj)-Studiu de caz
Drd. Carmen Bălteanu (Universitatea Valahia-Târgoviște)- Motive simbolice în arhitectura bisericii de lemn de la Fântâna Domnească-jud. Mehedinți
Pr. Lect. Dr. Ion Reșceanu (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Tematica vechitestamentară în pictura murală a bisericilor de lemn
18-19 -Concluzii (pe baza raportării făcute de moderatori)
Secțiunea de Teologie Ortodoxă
(Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova-25 octombrie 2019)
9,00-11,15
Moderator: Diac. Lect. univ. dr. Mihai Ciurea
PS Conf. univ. dr. Emilian Crișanul (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Rolul Bisericii Ortodoxe în școală și în societate
Pr. Conf. univ. dr. Marian Cojoc (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Mânăstirile din județul Olt închinate Muntelui Athos
Pr. Conf. univ. dr. Constantin Băjău (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Învățătura patristica despre familie, model pentru familia de astăzi
Lect. univ. dr. Iulian Mihai Constantinescu (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine » în cadrul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Un punct de vedere canonic
Pr. Lect. univ. dr. Ioniță Apostolache (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Teologie și filosofie în România interbelică. Nae Ionescu și discipolii – teme apologetice pentru posteritate
Pr. Lect. univ. dr. Ion-Sorin Bora (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Autorizarea predicării Evangheliei la neamuri în cartea Faptele Apostolilor
Diac. Lect. univ. dr. Lucian-Zenoviu Bot (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Theotokos și taina Întrupării
Diac. Lect. univ. dr. Mihai CIUREA (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Pomul cunoașterii binelui și răului și fructul său. Câteva chei de lectură
Pr. Asist. univ. dr. Mădălin Ștefan PETRE (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-O investigație a postmodernității din perspectiva eshatologiei ortodoxe
Discuții libere
11.15 -11.30 Pauză de cafea
11.30 – 13.30
Moderator: Pr. Lect. univ. dr. Ion-Sorin Bora
Arhid. Drd. Ionuț-Adrian PĂTULARU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova) –Cultura și spiritualitatea poporului evreu în antichitate
Drd. Paul Adrian Lupu (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Monumente pierdute ale creștinătății – Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol
Pr. Drd. Mihai Florin ILIESCU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Aspecte ale misiunii creștine și dinamica ei în spațiul public
Pr. Drd. Mircea Lucian NINCU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Fenomenologie religioasă și misiune ortodoxă
Pr. Drd. Romulus Lucian DODENCIU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Teologia contextuală în lumina misiunii locale
Diac. Drd. Alexandru Gheorghe VANCIU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)-Activitatea misionară a ciobanului Gheorghe Lupu
Pr. Drd. Constantin MLADIN (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Contextul istoric al instituirii unor sărbători în secolul al X-lea
Pr. Drd. Florin VÂNĂTORU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Învățătura despre Biserică la Sfinții Epifanie de Salamina și Ioan Gură de Aur
Pr. Drd. Ion Narcis MUNTEANU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Misiunea preotului în satul tradițional românesc în contextul creșterii fenomenului migrației
Pr. Dr. Gabriel SORESCU (Facultatea de Teologie, Universitatea din Craiova)- Strategii misionare în parohie
Discuții libere
13,30-14,00- Concluzii