Sâmbătă, 14 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramurile „Sf. Ier. Nicolae” și „Înălțarea Sfintei Cruci”, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Parohia Bădoși, din Protoieria Craiova Sud. Pentru implicarea în lucrările de înfrumusețare ale lăcașului, părintele Popescu Gheorghe a fost ridicat la rangul de iconom.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu a vorbit mai întâi despre tradiția din perioada primară și continuată în unele zone ca sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci” să fie precedată de post, început imediat după praznicul „Nașterea Maicii Domnului”. Mai mult decât atât, în ajunul praznicului, preotul mergea pe la casele oamenilor cu Sf. Cruce, vestind prăznuirea prin cântarea troparului: Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștin asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa a menționat că moartea pe cruce era considerată cea mai dureroasă moarte de care putea avea cineva parte. Era o procedură folosită doar pentru cazurile grave. În mod simbolic, Sf. Cruce a fost profețită în Vechiul Testament pentru a deveni semn biruitor asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. În Noul Testament, Sf. Cruce este pomul vieții pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. „Sf. Cruce este izbăvitoare de moarte, este arma noastră împotriva celui rău, dăruită de Hristos celor care vor crede în El. Sfânta Cruce este cu adevărat semnul biruinței pentru că poartă pe ea permanent pe Mântuitorul Hristos. Noi nu despărțim Sf. Cruce de Mântuitorul Iisus Hristos”.
Îndemnul Părintelui Mitropolit Irineu a fost acela de a ne asuma crucea vieții noastre cu credința în învierea Mântuitorului Hristos, Cel care este permanent lângă greutățile vieții noastre: „Noi suntem însemnați cu Sfânta Cruce de la momentul botezului și purtăm crucea în viața noastră. Fiecare dintre noi, de la naștere avem crucea noastră. Fiecare are crucea sa de dus. Dar nu suntem niciodată singuri cu crucea noastră, indiferent cât ar fi suferințele de mari. Mântuitorul Hristos este cu noi pentru că așa cum am spus, crucea nu se desparte de Hristos Mântuitorul, iar Mântuitorul Hristos nu se dă jos de pe cruce până la sfârșitul veacurilor”.
(Doru Marcu)