În cea de XI-a duminică de după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul Bisericii „Sfinţii Arhangheli” din Parohia Teleşti, judeţul Gorj. Evenimentul a marcat împlinirea unui secol de la târnosirea locaşului de cult.
Prima zi a anului bisericesc a fost întâmpinată cu bucurie duhovnicească de credincioşii din Parohia Teleşti, Protopopiatul Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj, care au primit în mijlocul lor pe IPS Părinte Mitropolit Irineu. Prezenţa Părintelui Mitropolit în Biserica închinată „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” a marcat aniversarea centenarului sfântului locaş, sfinţit chiar în ziua de 1 septembrie de vrednicul de pomenire arhiereu Alexie Şerban, al Râmnicului Noului Severin. Istoria locală arată că istoria bisericii parohiale este strâns legată de istoria satului Teleşti. Astfel, din dorinţa de a avea un locaş de rugăciune încăpător, credincioşii de aici s-au apucat de lucru, ridicând în perioada 1909-1919 o frumoasă biserică de zid închinată Sfinţilor Arhangheli. În perioada 1974, 1979 şi 2001, sub coordonarea pr. Cornel Trepăduş şi a pr. Gheorghe Cornoiu, au fost realizate ample lucrări de restaurare. Slujba de resfinţire s-a săvârşit abia în anul 2013, în ziua de 8 noiembrie, de către IPS Părinte Mitropolit Irineu.
La final, preoţii Vasile Buzuloiu şi Gheorghe Cornoiu, slujitori la Biserica „Sf. Arhangheli”, au primit rangul de iconom stavrofor.
„Pacea este cea mai bună virtute pe care trebuie să-o avem în viaţa noastră”
În cuvântul de învăţătură duhovnicească, rostit la finele Sfintei Slujbe, IPS Părinte Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală (de la Matei 18, 23-35). „Înaintea lui Dumnezeu noi greşim cu gândul, cu fapta, cu lucrul, cu cuvântul, în timpul nopţii sau în timpul zilei. Faţă de aproapiaţii noştri noi greşim însă numai într-un singur fel. Şi pentru că cerem iertare de la Dumnezeu pentru atâtea fapte rele, urâte şi păguboase, Dumnezeu ne iartă şi apoi ne cere ca să iertăm şi noi pe cei care ne-au greşit nouă. Aşadar, a ierta pe cel de lângă tine est eun lucru minunat, fiind în primul rând condiţia iertării tale. Dacă nu-l ierţi pe cel de lângă tine, nici Dumnezeu nu te iartă. Mai mult, ne dăm seama că în viaţa noastră şi în societatea din care facem parte multe rele vin din neiertare. În familie, oamenii se ceartă pentru că nu ştiu să să se ierte. Au greşit uneori şi ţin această răutate în sufletul lor, indiferent de ce s-ar întâmpla, chiar cu preţul de a ajunge de ocară înaintea oamenilor. Copiii care nu sunt în stare să ceară iertare de la părinţi ajung de cele mai multe ori fără de rânduială. Pe de altă parte, nici părinţii nu sunt întotdeauna în stare să-şi ceară iertare la copiii lor atunci când ei greşesc. Multe alte lucru rele sunt cauzate de neiertare, bineştiind să iertarea celorlalţi aduce după sine şi iertarea noastră. Este mult mai uşor să ierţi pe cineva şi să-ţi ceri iertare, decât să ajungi la judecată şi alţii să-ţi dea dreptate. Să nu uităm să în momentele în care nu suntem în stare să iertăm, cel care ne stăpâneşte şi ne împinge nu este altcineva decât cel necurat. El este acela care te face ca să nu ierţi, să-ţi pierzi cumpărul şi întreaga viaţă. Suntem prea obişnuiţi cu acest păcat, fără să ne dăm seama că în sufletele celor pe care noi nu i-am iertat, ei s-au pocăit, s-au îndreptat şi le pare rău pentru ceea ce au făcut. Dar pentru că noi nu vrem să iertăm, nici ei nu pot să fie în împăcare cu noi. Aşadar, pacea este cea mai bună virtute şi cel mai bun lucru pe care trebuie să-l avem în viaţa noastră”, a spus IPS Părinte Irineu.
Pr. Ioniţă Apostolache