În Duminica a XXIV-a după Rusalii, ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Bumbești-Pițic, din județul Gorj, cu ocazia săvârșirii sfintei slujbe de resfințire a Bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, urmată de Sfânta Liturghie, alături de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele protoiereu Iulian Mărgineanu.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a ținut să sublinieze importanța existenței Bisericii în mijlocul unei comunități. Biserica este mama noastră a tuturor, unde venim să primim binecuvântare de la Dumnezeu la fiecare etapă importantă din viața noastră. „Noi suntem aduși la Biserică și chemați de Dumnezeu. Glasul clopotului ne cheamă la Biserică și știm că ziua de duminică și zilele de sărbătoare sunt făcute pentru mântuirea noastră. Biserica este viața noastră, este inima noastră care pulsează sângele dumnezeiesc în trupul și sufletele noastre. Cei care iubesc Biserica vor binecuvântați de Domnul, iar cei care urăsc Biserica, rușinați vor fi de Domnul”.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, relatate de către Evanghelistul Luca în capitolul 8, versetele 41-56, unde aflăm de vindecarea femeii cu scurgere de sânge și de învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii. În termeni medicali, am putea considera că femeia avea o hemoragie externă permanentă, care nu putea fi oprită de către știința doctorilor. Pierderea sângelui înseamnă în definitiv pierderea vieții, iar din această teamă, cu mare credință în puterea lui Dumnezeu, femeia se atinge de Hristos și primește de îndată vindecarea trupului și a sufletului. Venirea la Hristos nu a fost un gest ușor de realizat, însă femeia îndrăznește și prin credință este tămăduită de către Doctorul sufletelor și al trupurilor. „Credința este poarta prin care intră vindecarea, nu doar prin atingere. Toți s-au atins de Mântuitorul Hristos dar niciunul nu a primit vindecarea. Toți s-au îmbulzit să-L atingă, dar numai femeia a primit energia, ceea ce înseamnă că doar credința în Dumnezeu este dătătoare de viață, este vindecătoare, este eliberatoare de tot răul. Când ai credință, te îndepărtezi de la cel rău și te apropii de Dumnezeu pentru că El este Acela care vine îndată în ajutorul tău, te vindecă și îți dă sănătate și sufletului și trupului”.
Învierea fiicei lui Iair ne arată că putere dumnezeiască are Hristos să dea viață. După ce vindecă trupul și sufletul fetei, Hristos o redă părinților ei cu bucurie mare. În definitiv, acest gest făcut de Hristos face trimitere la purtarea de grijă pe care Dumnezeu o arată pentru fiecare dintre noi. „Când ne ia Dumnezeu de mână, ne ridică din cea mai neagră groapă a existenței noastre, din locul cel mai nefericit, din boala cea mai cumplită. Când ne ia Dumnezeu de mână, ne ridică și ridicarea este spre sănătate veșnică. Mântuitorul Hristos ne conduce pe fiecare în parte de la pruncie și până la trecerea din lumea aceasta când îngerii Săi vor veni și vor lua sufletele noastre ca să le ducă înaintea Preasfintei Treimi”. Pentru a nu piere relația cu Dumnezeu, Părintele Mitropolit Irineu a îndemnat pe ascultători ca mereu să poarte pe buzele lor rugăciunea Tatăl nostru. Rostind cu credință această scurtă rugăciune, mărturisim că suntem copii ai lui Dumnezeu, care nu întârzie să vină în ajutorul celor care Îl cheamă.
Pentru buna implicarea misionară, părintele paroh Săpun Ioan a primit gramată de mulțumire și Crucea Sf. Nicodim, clasa I. Totodată, au fost oferite gramate arhierești oficialităților locale ai comunei Bumbești-Pițic și enoriașilor care s-au implicat în lucrările de înfrumusețare a sfintei biserici.
(Doru Marcu)