Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” – Harşu din Craiova caută să reînvieze dragostea pentru portul popular românesc. la iniţiativa preotului paroh Viorel Dică, credincioşii au îmbrăcat ia oltenească şi au venit cu toţii duminică la Sfânta Liturghie. După slujbă, cei prezenţi au mers cu toţii în curtea bisericii, unde s-au prins într-o horă frăţească. Un alt dar de suflet împătăşit cu acest prilej a fost prezenţa artiştilor de la Ansamblul Folcloric „Cununiţa”, care au prezentat un fromos program artistic de joc şi cântec oltenesc. „Prin demersul nostru ne dorim să reînviem valorile şi tradiţiile olteneşti în sufletul credincioşilor noştri. Este o legătură de suflet pe care românul a avut-o dintotdeauna cu portul său popular. Credinţa sa a fost zugrăvită pe broderiile colorate ale cămăşilor tradiţionale, aducând laolaltă simbolurile creştine, câmpul, florile, într-un cuvânt întreaga sa viaţă, încălzită din plin de iubirea de Dumnezeu. Ne bucurăm astăzi că am reuşit să reînviem acest spirit şi dorim să transmitem şi urmaşilor aceeaşi dragoste şi minunată simţire românească şi în acelaşi timp creştin-ortodoxă, moştenită de la părinţii, bunicii, moşii şi strămoşii noştri”, a spus pr. paroh Viorel Dică.
Pr. Ioniţă Apostolache