Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” din incinta noului sediu al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit joi, 26 aprilie, festivitatea de decernare a diplomelor de licenţă şi masterat pentru absolvenţii promoţiei 2017. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum, săvârşită de părinţii profesori, răspunsurile fiind date de corala facultăţii.
Înaintea primirii diplomelor, poastepţii absolvenţi au fost felicitaţi de pr. Conf. Univ. dr. Adrian Ivan, Prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova. „Ziua decernării diplomelor de absolvire este un moment deosebit, ţinând cont de faptul că diploma în sine însumează nu numai certificarea unor competenţe profesionale, ci este un simbol al maturizării gândirii dumneavoastră teologice. Diploma de licenţiat în teologie sau de absolvent de masterat în teologie este totodată o recunoaştere că a faptului că în arealul pregătirii ca vitori slujitori ai Bisericii sunteţi de acum trimiş ai Bisericii acolo unde slujiţi. Ne revine deosebita bucurie ca în numele facultăţii noastre să vă transmitem gândul nostru de încredere şi totodată faţă de misiunea care v-a fost încredinţată. Cu siguranţă vă sunt proaspete în minte toate momentele în care v-aţi pregătit şi v-aţi dedicat pregătirii dumneavoastră. După aproape un an de zile de al absolvirea facultăţii v-aţi convins că vine un moment în viaţă în care nu trebuie numai să înveţi de la alţii, ci să devii tu însuţi exemplu şi model pentru ceilalţi, să te dedici scopului pentru care te-ai pregătit. A fi teolog nu este un lucru simplu. A fi teolog înseamnă a fi totdeauna pregătit să devii mai bun, mai ancorat în misiunea care ţi-a fost încredinţată, mai ales că teologul este un lucrător permanent al Cuvantului lui Dumnezeu. Trăim într-o epocă în care misiunea Bisericii este una extrem de importantă şi de aceea misiunea teologului este una delicată şi totodată extrem de solicitantă. Pregătirea pe care v-o asumaţi trebuie să fie una temeinică, atât pe linie teologică, cât şi pe linie socială, în practica sau în praxisul vieţii duhovniceşti. Aşadar, diploma pe care o primiţi astăzi certifică valoarea pregătirii şi implicarea pe care v-o asumaţi de acum înainte”, a spus pr. conf. dr. Adrian Ivan.
La rândul său, pr. Lect. Dr. Ion Reşceanu, directorul de departament din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, i-a felicitat pe absolvenţi şi le-a dorit să împlinească spornic lucrarea misionar-pastorală a Bisericii. „Încununarea dumneavoastră va fi deplină în momentul în care veţi avea o încredinţare deplină a vieţii dumneavoastră în mâinile lui Dumnezeu. Vă dorim din toată inima mult succes, roade bogate întru cele duhovniceşti şi tot binele de la Hristos Mântuitorul nostru”. Din partea corpului profesoral a luat cuvântul pr. conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir, care le-a împărtăşit celor prezenţi gânduri de bine şi încurajare în lucrarea pe care au început-o.
La finele ceremoniei de decernare a diplomelor de licenţă şi masterat, corul facultăţii, condus de pr. lect. dr. Adrian Maziliţa, a susţinut un recital de muzică bisericească.
Pr. Ioniţă Apostolache