Şcoala Doctorală „Sfântul Nicodim” din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova are de săptămâna aceasta un nou absolvent. Pr. Ciprian-Constantin Vuţan a susţinut marţi, 23 aprilie, teza cu titlul „Prezenţa şi lucrarea Preasfintei Treimi în Biserică şi în Euharistie”, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Prof. Univ. Dr. Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Evenimentul academic a avut loc în Sala de Protocol a noului sediu al Facultăţii de Teologie din Craiova, din strada Brestei. Nr. 24. Din comisia de evaluare a tezei au făcut parte: IPS Prof. Univ. Dr. Irineu, în calitate de coordonator, pr. Conf. Univ. dr Picu-Nelu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, în calitate de preşedinte al comisiei, pr. Prof. Univ. dr. Ştefan Buchiu, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, pr. prof. Univ. dr. Ion Popescu, de la Facultatea de Teologie „Sfânta Filofteia” din Piteşti şi Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Moşoiu, de la Facultatea de Teologie „Lucian Blaga” din Sibiu.
În referatul de apreciere a lucrării, IPS Părinte Mitropolit Irineu a consemnat faptul că „munca de cercetare a autorului se îndreaptă deci spre Sfinții Părinți și spre teologii Bisericii: ierarhi, preoți, călugări, profesori și teologi. Din lucrările acestora, părintele a analizat învățătura dogmatică și exegeza lor profundă asupra dogmei Preasfintei Treimi, asupra Bisericii și Sfintei Euharisti. În această experienţă şi cu informaţiile provenite din Sfânta Scriptură şi din Scrierile Părinților, dogmatiști cercetați de părintele Ciprian Constantin Vuțan au aprofundat învățături dogmatice de mare valoare pentru viața Bisericii. Dumnezeu, prin descoperirea Sa, începută în actul creaţiei, continuată prin profeţi și desăvârșită prin Întrupare, S-a descoperit ca fiind Existenţă fără început şi fără sfârşit. El Îşi are existenţa de la Sine şi prin Sine, ceea ce înseamnă că El este Însăşi Existenţa. Ca Realitate iubitoare, El este implicit un Dumnezeu personal, care poate atrage persoane în comuniune cu El. Astfel numai Preasfânta Treimea ca Treime de Persoane Dumnezeiești poate explica adâncimile cunoașterii, scopul și senul întregii creații. În felul acesta revelaţia Preasfintei Treimi este pentru Biserică cea mai însemnată dintre tainele credinţei. Dumnezeu este iubire infinită a trei Persoane unite într-o iubire desăvârşită. Datorită acestui fapt Dumnezeu poate fi cunoscut fiindcă El acceptă acest lucru. El este Cel care Se face cunoscut oamenilor, aparținându-i iniţiativa comuniunii și a comunicării. În acest sens Dumnezeu – Treime creează din nimic existenţa materială finită, pe care omul o poate cunoaşte prin propriile puteri naturale. Astfel teologia afirmă că «sunt două planuri ale existenţei: una eternă, Existenţa prin Sine, şi una temporală, creată de Cea Care fiinţează din eternitate prin Sine şi Care are în Sine şi puterea de a o fi creat pe a doua din nimic, nu ca o apariţie naturală din Ea»”.
Pr. Ioniţă Apostolache