Centrul Social Multifuncțional pentru copii din comuna Grădinari, din jud. Olt, coordonat de Arhiepiscopia Craiovei, a desfășurat, în perioada 10 – 21 iulie, activitatea intitulată ,,Tabăra de matematică”. Sub coordonarea voluntarilor centrului, prin strădania profesorilor de matematică Ilie Bucă și Marcel Neferu, aproximativ 30 de beneficiari au primit sprijin pentru a-și dezvolta competențele la disciplina matematică. La final, în cadrul unei atmosfere festive, cei mai merituoși dintre participanți au fost premiați.
De asemenea, tot în această perioadă, copiii beneficiari au fost implicați într-o serie de activități recreativ – educaționale, cu rol în dezvoltarea abilităților practice, a imaginației, stimularea creativităţii. Printre acestea amintim activitatea culinară derulată joi, 20 iulie, care a constat în realizarea unor elemente decorative din fructe și legume.
Preotul Romică Costea, coordonatorul așezământului social, vorbește despre importanța parteneriatelor în vederea sprijinirii copiilor și despre avantajele pe care implicarea în aceste acțiuni o are asupra dezvoltării copiilor. „În toată activitatea noastră am pus un accent deosebit pe colaborarea cu alte instituții din comunitate, care și-au manifestat de fiecare dată deschiderea în vederea ajutorării copiilor noștri şi cărora le mulţumim”, a precizat pr. Costea Romică, coordonatorul Centrului Social Multifuncțional Grădinari pentru copii dezavantajați.
Centrul Social Multifunctional din comuna Grădinari al Arhiepiscopiei Craiovei oferă servicii sociale şi educaţionale copiilor și tinerilor cu vârsta între 6-18 care provin din familii cu venituri reduse, copii cu risc de abandon scolar sau care nu au fost integrați în sistemul de învățământ, copii care au abandonat școala sau care prezintă dificultăți de adaptare școlară/socială, copii separați sau în risc de separare de părinți, copii care provin din familii vulnerabile: monoparentale, cu violență în familie, risc de sărăcie sau excluziune socială, copii care au unul sau ambii părinți fără loc de muncă etc.
Gabriela Firu