Joi, 20 iulie, de praznicul Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii “Sfântul Ilie”, sitiuată în proxima apropiere a Sanatorului de boli pulmonare (Spitalul de pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”) din localitatea Dobriţa. judeţul Gorj.
A devenit o tradiţie a ultimilor ani ca, în ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, IPS Părinte Mitropolit Irineu să fie prezent în mijlocul obştii monahale şi a crdincioşilor de la aşezământul monahal din Dobriţa Gorjului de sub munte. Şi anul acesta, la ceas de aleasă sărbătoare, Mitropolitul Olteniei a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul de vară al Mănăstirii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile la strană fiind date de către Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Evenimentul duhovnicesc a adunat câteva sute de credincioşi care au venit să-şi plece genunchii la rugăciune întru cinstirea Sfântului Prooroc Ilie, chiar dacă a fost o zi lucrătoare.
„Ori de câte ori îi cinstim pe sfinţi, Îl cinstim pe Însuşi Dumnezeu”
La finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură despre viaţa, personalitatea şi modelul de credinţă pe care îl reprezintă Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul pentru toţi credincioşii. „În această sfântă mănăstire, un loc ce oferă o minunată privelişte, avem impresia că ne aflăm pe Muntele Carmel, acolo unde Sfântul Prooroc Ilie, cu rugăciune fierbinte, a chemat puterea lui Dumnezeu spre a dovedi credinţa cea adevărată în faţa poporului israelit. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea lui, aşa cum şi noi avem nădejdea că rugăciunile noastre vor fi ascultate având în el mijlocitor bine plăcut înaintea Domnului. De aceea îl cinstim cu atât de mare evlavie pe Sfântul Ilie, de aceea îi purtăm numele, de aceea ridicăm biserici şi mănăstiri în numele său şi-l simţim cu adevărat ocrotitor şi ajutător. De altfel, ori de câte ori îi cinstim pe sfinţi, Îl cinstim pe Însuşi Dumnezeu, căci ne spune Psalmistul: <<Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi>>(Psalmul 67, 36). Aşadar, sfinţii rămân pentru noi modele de vieţuire în şi cu Dumnezeu. Exemple de oameni ca şi noi, dar care şi-au răstignit patimile, ispitele şi toată întinăciunea, pentru a se înfăţişa înaintea lui Dumezeu ca locaşuri sfinte în care Duhul Sfânt să se sălăşuiască. Se cuvine aşadar, să-l rugăm pe Sfântul Ilie să ne întărească în tot ceea ce este bun şi folositor, să ne dăruiască pace în suflete şi ploaie la timp pentru ogoare, să ne ajute în sporirea credinţei, a dragostei şi a râvnei pentru fapta cea bună, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre”, a încheiat IPS Irineu.
Aşezământul monahal de la Dobriţa a fost ridicat între anii 2005 – 2008, pentru a deservi îndeosebi nevoile spirituale ale pacienţilor cu afecţiuni pulmonare de la Spitalul de pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, la iniţiativa părintelui ieromonah Irineu, cu sprijinul Consiliului Judetean Gorj şi al Mitropoliei Olteniei. Slujba de târnosire a bisericii, care a primit şi hramul “Naşterea Maicii Domnului”, a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, la 20 iulie 2010. Într-un timp foarte scurt, sfântul locaş a devenit loc de pelerinaj pentru mulţi credincioşi care apreciază în mod deosebit frumuseţea bisericii de aici, construită în totalitate din lemn, în stil maramureşan, precum şi zona de un pitoresc aparte.
Preot Gheorghe Cioiu
Gabriela Firu