În Duminica a 30-a după Rusalii (27 noiembrie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Bisericii „Sfântul Ioan cel Milostiv” din Parohia Poiana de Sus, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Cu acest prilej, credincioşii se vor putea închina şi la moaştele ocrotitorului sfântului locaş (mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei), aduse spre cinstire şi închinare de la Biserica Postelnicu Fir din Craiova.
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Scundu, judeţul Vâlcea, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală cu hramurile “Învierea Domnului” şi “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Biserica “Buna Vestire” din Caracal, judeţul Olt, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Lacul Frumos din judeţul Vâlcea.
Preot Gheorghe Cioiu