În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a poposit în mijlocul credincioşilor din filia Dâlga, parohia Belcin, protoieria Craiova Nord, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Evenimentul duhovnicesc a încununat eforturilor depuse în ultimii ani de enoriaşi, în frunte cu preotul Daniel Frăţilă, pentru înfrumuseţarea interioară şi exterioară a sfântului locaş.
Credincioşii din micuţa comunitate doljeană Dâlga, filie a parohiei Belcin, nu au avut niciodată biserică, fiind nevoiţi să meargă de sărbători la bisericile din satele vecine, componente ale comunei Calopăr. Visul de a avea un locaş de închinare şi rugăciune a început să prindă contur în anul 2002, odată cu punerea piatrei de temelie a unei biserici aşezată sub purtarea de grijă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Lucrările de ridicare au durat până în august 2007, când a fost săvârşită slujba de târnosire, iar din anul 2014 au demarat şi lucrările de pictură, încheierea lor fiind marcată, în Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci (18 septembrie a.c.), prin săvârşirea slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii arhiereşti de către IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pentru implicarea deosebită în sfânta lucrare de împodobire şi înfrumuseţare a sfântului locaş, preotul paroh Daniel Frăţilă a primit rangul bisericesc de iconom, iar alte cinci persoane au primit Gramate chiriarhale de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a scos în relief importanţa Bisericii în lucrarea de mântuire a credincioşilor creştini ortodocşi. „Cel mai scump lucru în lumea aceasta, pentru noi creştinii, este Biserica. Şi argumentele în sprijinul acestei afirmaţii sunt multe. În primul rând, Biserica este cea care ne naşte a doua oară prin Taina Sfântului Botez pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci ne îmbăcăm cu haina luminii, aşa cum spunem în cântarea de la slujba botezului: «Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat» (Gal. 3, 27), şi devenim copii ai Tatălui ceresc. Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume şi s-a făcut om pentru mântuirea noastră, iar dacă noi ne-am îmbrăcat în El la botez, Tatăl ne recunoaşte ca fii şi fice ale Sale. Mai ales că toţi suntem făcuţi după chipul şi de mâna lui Dumnezeu. În al doilea rând, Biserica ne este alături în toate momentele importante ale vieţii, până la plecarea noastră din această lume când ne aşează trupurile lângă cele ale strămoşilor. Într-un cuvânt, Biserica reprezintă pentru noi totul. Casa pe care o avem în lumea aceasta ne găzduieşte numai temporar, pe când Biserica ne deschide calea spre veşnicie. Aici suntem pomeniţi împreună cu strămoşii noştri, de aici se înalţă permanent rugăciuni spre ceruri pentru ca sufletele noastre să fie împreună cu drepţii. Timpul pe acest pământ se derulează între casa în care locuim vremelnic şi Casa lui Dumnezeu şi este un timp de pregătire dat nouă pentru curăţirea de păcate şi mântuirea sufletelor. O pregătire ce presupune, aşa cum am citit în Evanghelia acestei duminici (Matei 8, 34-38 despre luarea Crucii şi urmarea lui Hristos), purtarea crucii ce ne-a fost hărăzită de Creator şi urmarea Lui. Fiecare am primit o cruce în această viaţă, după puterea şi după statornicia noastră în credinţă şi este nevoie să ducem această cruce până la sfârşitul drumului nostru pământesc, când, dacă am purtat-o cu credinţă, ne va aduce roadele mântuirii. Şi biserica aceasta este ridicată cu multă trudă, prin asumarea şi purtarea crucii cu credinţă, cu nădejde şi dragoste, toate cele trei virtuţi puse sub semnul Sfintei Cruci. De aceea, noi am rugat pe Bunul Dumnezeu să răsplătească prin darurile Sale cele bogate pe toţi cei care s-au ostenit să ridice această Biserică, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire”, a încheiat IPS Irineu.
În timpul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi Taina Hirotoniei pentru diaconul Ştefan Cătălin Dănilă, care a fost hirotonit preot pe seama parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Calafat, protoieria Băileşti, judeţul Dolj.
Pr. Gheorghe Cioiu