Mănăstirea Tismana găzduieşte în perioada 27 august – 2 septembrie cea de a doua serie a taberei internaţionale „Matrice culturală şi spirituală românească”. Întâlnirea, aflată la prima ediţie, adună mai mulţi tineri din regiunile istorice învecinate ţării noastre, fiind rodul unui frumos parteneriat între Arhiepiscopia Craiovei şi Institutul Cultural Român (ICR).
În perioada 27 august – 2 septembrie, la Mănăstirea Tismana, se va desfășura, ultima serie a taberei „Matrice culturală şi spirituală românească”, aflată anul aceasta la prima ediție. Programul cuprinde o serie de conferințe susținute de prof. Univ. Dr. Nicu Panea şi de pr. Conf. Univ. Dr. Picu Ocoleanu, pe teme de cultură și spiritualitate. Vor fi puse în evidență atât aspectele generale, cât şi cele specifice zonei şi va fi continuată seria de ateliere de meșteșuguri tradiționale susținute de Filomena Tiştere, specialistă în țesături populare.
Participanţi din Republica Moldova, Ucraina şi Ungaria
Proiectul reunește reprezentanți ai generației tinere de români care locuiesc în comunitățile istorice din vecinătatea României: din Republica Moldova, Ucraina şi Ungaria, oferindu-le prilejul de a cunoaşte locuri, valori și personalităţi ale culturii române. Tabăra are ca obiectiv pregătirea culturală și dezvoltarea personală a tinerilor români aflați dincolo de granițele țării prin prezentarea unor modele istorice și lingvistice româneşti, de etnologie și folclor, de management cultural, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi artistice.
Programul se încadrează în strategia anuală a ICR de promovare a „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”, fiind de asemenea prilejuit de declararea anului 2016 drept „An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin orthodox”, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Arhid. Ioniţă Apostolache