Dorinţa construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului a fost evocată drept o necesitate pentru poporul român încă din anul 1881. Puţini ştiu însă că această iniţiativă, istorică pentru credinţa ortodoxă a neamului nostru, îi aparţine marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu. Dăruit de Dumnezeu cu nenumărate virtuţi, poetul de geniu de la a cărui naștere se împlinesc azi 166 de ani a fost și un mărturisitor al credinţei ortodoxe, pe care a iubit-o, a cântat-o şi a preţuit-o de la leagăn la mormânt. Legătura puternică cu Ortodoxia este una dintre temele preferate ale cercetătorului şi scriitorului craiovean Tudor Nedelcea, împreună cu care vom parcurge astăzi scurta noastră odisee eminesciană.
Este foarte puţin cunoscut faptul că Mihai Eminescu a fost cel dintâi om de cultură român care a evocat necesitatea construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului. Dorinţa sa a apărut în anul 1881, în contextul dezbaterilor dintre cercurile austro-ungare şi maghiare pentru reînfiinţarea unei mitropolii catolice la Bucureşti, având în vedere religia regelui nostru, religia catolică. Prins cu toată fiinţa sa în această intensă dispută intervalorică, poetul nepereche a militat pentru statornicia credinţei ortodoxe. „A fost primul din România care a luat atitudine împotriva acestei pledoarii nedrepte. S-a contrapus acestui demers, publicând în ziarul «Timpul» şi câte trei articole pe zi prin care arăta parlamentarilor că nu este normal ca într-o ţară ortodoxă să se creeze o catedrală catolică. Asta a atras după sine arestarea şi «îmbolnăvirea» lui din 1883. El a demonstrat atunci că cel care urma să fie numit în scaunul acestei mitropolii, contele Peoli, era de fapt spion, iar faptul că Vaticanul l-a retras pe acest monsenior a arătat că argumentarea sa era întru totul justificată. De asemenea, Eminescu a spus că regele Carol I trebuia să aleagă între a fi de partea religiei supuşilor săi sau de partea religiei familiei sale. Ei bine, spre onoarea sa, regele Carol nu a aprobat înfiinţarea acestei catedrale. În această situaţie, Eminescu a venit cu ideea înfiinţării unei Catedrale a Mântuirii Neamului. Această idee era mai veche, fiind exprimată în ziarul «Timpul», însă nu cu aceşti termeni. Se pare că el, aflându-se în redacţia ziarului, a văzut dorobanţii care se întorceau de pe câmpul de luptă din Bulgaria, unde s-a purtat Războiul de Neatârnare, unii fără un picior, alţii zdrenţuiţi, şi atunci a afirmat că pentru aceşti nenorociţi, dar şi pentru cei care au căzut pe câmpul de luptă, avem datoria, noi toţi, să ridicăm o Catedrală a Mântuirii Neamului, pentru a înlocui aceste jertfe de vieţi omeneşti. Acestea erau scrise într-un articol, dar termenul propriu-zis a apărut abia în 1881”, spune cercetătorul Tudor Nedelcea de la Institutul Academic „Nicolaescu Plopşor” din Craiova.
„Biserica noastră strămoşească este o Biserică naţională”
Pentru Eminescu, Catedrala Mântuirii reprezenta astfel unica soluţie a păstrării integrităţii naţionale. A fost cu adevărat un vizionar, care a văzut în Biserică singurul şi cel mai puternic bastion împotriva secularizării valorilor tradiţionale. Adevărat cavaler al spiritului, el a reuşit să răspundă pragmatic întrebărilor legate de nota financiară a acestui grandios proiect. „Lucru interesant este că, la aceste propuneri, Eminescu venea şi cu soluţii practice. Era un pragmatic cum nu s-a văzut! Ei bine, pentru Catedrala Mântuirii Neamului, Eminescu a spus că fondurile trebuie luate de la Loteria Naţională şi demonstra cu cifre statistice – este ştiut faptul că a fost pentru o scurtă perioadă profesor de statistică la universitate – că se poate lua o sumă oarecare pentru împlinirea acestui vis care, din păcate, nu s-a putut încă concretiza. Măreţul proiect a fost dezvoltat de Patriarhul Miron Cristea, de Patriarhul Teoctist şi, astăzi, de Preafericitul Patriarh Daniel. Acest text despre Catedrala Mântuirii Neamului l-am găsit cu totul întâmplător.
Alături de ideea aceasta a Catedralei Mântuirii, Eminescu a mai susţinut că Biserica noastră strămoşească este o Biserică naţională, lucru pe care l-a şi demonstrat. Sunt foarte multe idei în ceea ce priveşte opinia lui despre Biserică şi despre Mântuitorul Hristos, are chiar un articol superb publicat în ziarul «Timpul» la data de 12 aprilie 1881, în care vorbeşte despre viaţa Mântuitorului şi despre Învierea Sa, amintind totodată că singura modalitate de guvernare care ar putea fi în stare să aducă roade bune este cea creştină”, mai spune domnul Tudor Nedelcea.
Testamentul eminescian pentru generaţiile de astăzi
Dacă mai e sau nu Eminescu de actualitate pentru generaţiile de astăzi rămâne de văzut. Cert este că spiritul lui este viu şi Biserica are o mare contribuţie pentru acest lucru. Cu râuri de cerneală, marele nostru înaintaş şi-a exprimat mărturisirea şi dragostea faţă de esenţa credinţei străbune. În schimb a primit recunoştinţa unui neam şi totodată cea mai sinceră preţuire peste veacuri. „Astăzi lectura clasică este concurată de internet, dar, fără doar şi poate, se va întoarce la forma ei iniţială şi bineînţeles la Eminescu. El se redescoperă în orice epocă. În perioada interbelică, de exemplu, a fost folosit şi de comunişti, şi de legionari, parţial însă, pentru că nu era nici de dreapta, nici de stânga. Chiar dacă este pus de către unii profesori universitari pe aceeaşi linie cu alţi scriitori şi poeţi, după mine obişnuiţi şi chiar mediocri, valoarea lui creşte în timp. Nici nu are nevoie să fie lăudat sau idolatrizat excesiv, trebuie doar să i se citească opera în întregime, în special publicistica. A fost un consens general încă de la moartea lui. La mormântul lui, un ziarist care i-a făcut mult rău cât a fost în viaţă a dat indicaţia: «Doar poetul să fie studiat». Ei bine, această indicaţie a durat de la 15 iunie 1889, de la moartea lui, până în 1980, atunci când a apărut primul volum din publicistica eminesciană”, conchide cercetătorul Tudor Nedelcea.
Arhid. Ioniţă Apostolache, în Ziarul Lumina, Ediţia Naţională, 15 ianuarie 2016