În ziua de 17 decembrie, cucernicul preot Dănuţ Modoran, de la Parohia Samarineşti, judeţul Gorj, a trecut la cele veşnice. Slujba de prohodire a fost săvârşită de un numeros sobor de preoţi, în biserica din localitate natală, Câlceşti, judeţul Gorj.
Părintele Modoran s-a născut pe data de 29 august 1957 în satul Câlceşti, comuna Godineşti, judeţul Gorj. A urmat şcoala gimnazială din localitate, iar în perioada 1973-1978 a absolvit cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” de la Craiova. În perioada 1980-1984 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Slujirea pastorală a început-o în anul 1984, fiind hirotonit preot pe seama parohiei Strâmtu, din judeţul Gorj. În anul 1992 a fost numit preot paroh pe seama parohiei Samarineşti, din Protopopiatul Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i facă pomenirea!
Arhid. Ioniţă Apostolache