Săptămâna Luminată a adus prilej de aleasă prăznuire în rândul credincioşilor din Mitropolia Olteniei. Astfel, în ziua de joi, 16 aprilie, catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin şi-a serbat hramul, iar vineri, 17 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii au fost săvârşite Sfinte Liturghii Arhiereşti la Mănăstirile Maglavit şi Lainici.
Învierea Domnului, cel mai mare praznic al Sfintei noastre Biserici, a fost primit de sute de credincioşi în locaşurile de închinare din Oltenia. Astfel, întru bucuria duhovnicească a sărbătorii pascale, mai multe mănăstiri şi biserici şi-au serbat hramul în această săptămână, numită în tradiţia liturgică „Luminată”. Prima prăznuire s-a împlinit luni, în cea de a doua zi de Paşti, când Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit la hramul Bisericii „Sfântul Calinic Cernicanul” din Craiova.
Hramul catedralei episcopale din Turnu Severin
Joi, 16 aprilie, clerul şi credincioşii din Episcopia Severinului și Strehaiei s-au bucurat de prezenţa unui sobor de arhierei, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale cu hramul ,,Învierea Domnului” și ,,Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Sărbătoarea hramului Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin a început cu Vecernia din ajun, unită cu Litia. A doua zi, la ceas de dimineață a fost săvârșită Utrenia iar de la ora 09.30 s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către IPS Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Din soborul de arhierei au făcut parte: Înaltpreasfințitul Teodosie-Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al românilor din Ungaria și Preasfințitul Emilian Lovișteaul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Răspunsurile la strană au fost date de cele două grupuri psaltice ale Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin, ,,Sf. Nicodim” și ,, Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.
În cuvântul de învățătură din timpul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a arătat că Praznicul Învierii Domnului aduce multă bucurie. ,,Rugăciunile și cântarile din această perioadă sunt pătrunse de bucuria pascală. Sf. Ioan Damaschin și alți imnografi le-au alcătuit după întelepciunea dată lor de Dumnezeu. Într-o cântare se spune: ,,Cerul și pământul sa se bucure….”. Însuși Domnul, după Înviere, când s-a arătat femeilor mironosițe a spus ,,Bucurați-vă”. Bucuria este semnul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Sentimentul cel mai cuprinzător pe care omul poate sa-l aibă la această sărbătoare este cel de bucurie”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
La rândul său, PS Părinte Nicodim a mulțumit ierarhilor prezenți la sărbătoare arătând că în aceste vremuri trebuie să ne rugăm pentru pacea lumii lui Iisus Hristos, Cel care este Pacea lumii.
Praznicul Izvorului Tămăduirii la Maglavi şi Lainici
În ziua de vineri, 17 aprilie, două mănăstiri de tradiţie şi-au sărbătorit hramul, Maglavit şi Lainici. Prima dintre ele a primit vizita IPS Părinte Irineu, care a oficiat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La Mănăstirea Lainici, slujba euharistică s-a săvârşit, din încredinţarea Părintelui Mitropolit, de PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Tot în această zi, şi-au mai serbat hramul: Mănăstirea „Sfânta Treime” – Strâmba Jiu, Biserica „Grecească” din Calafat, Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Băileşti, Bisericile „Sfântul Calinic Cernicanul” şi „Sfinţii Arhangheli” din Craiova.
Pr. Viorel Vlăducu,
Arhid. Ioniţă Apostolache