Copiii de la Centrul social de zi „Aripi de lumină”, patronat de Arhiepiscopia Craiovei prin Asociaţia Vasiliada, au primit miercuri, 8 aprilie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Cu acest prilej micuţii au prezentat lucrările de desen, pictură şi ouă încondeiate realizate la atelierele de lucru din această săptămână, primind aprecieri din partea IPS Părinte Mitropolit. „Am dorit să fim alături de aceşti copii, să le aducem o rază de lumină şi bucurie în suflete şi inimi deoarece ei sunt cei prin care noi vedem Raiul. Întrezărim Raiul în surâsul copiilor, în sclipirea stelelor şi în frumuseţea florilor. Iar copiii sunt asociaţi cu florile primăverii. O primăvară în mijlocul căreia sunt aşezate iată, zilele de sărbătoare ale Sfintelor Paşti. Atât pregătirea noastră prepascală cât şi bucuria Învierii Domnului sunt legate de primăvară. Pe de altă parte, sărbătoarea Învierii Domnului este o sărbătoare a tuturor şi cum un părinte îşi iubeşte şi îşi vizitează copiii indiferent dacă sunt mai bogaţi sau mai săraci, mai mari sau mai mici, am considerat că este de datoria noastră să vizităm o parte din beneficiarii centrelor noastre sociale, aşa cum am făcut-o mai devreme şi cu persoanele private de libertate din penitenciar, pentru că şi ei fac parte din comunitate, din marea noastră familie, iar lumina sărbătorilor pascale îi cuprinde şi îi îmbrăţişează pe toţi deopotrivă”, a spus IPS Irineu.
Vizita la Centrul social de zi pentru copii „Aripi de lumină” a încheiat o serie de acţiuni caritabile organizate de Asociaţia Vasiliada si Arhiepiscopia Craiovei în perioada premergătoare marii bucurii a Învierii Domnului, după cum ne-a precizat consilierul social al Arhiepiscopiei Craiovei, părintele Adrian Stănulică. „Am oferit în această perioadă daruri la aproape 300 de copii din cele 4 centre sociale aflate în grija Asociaţiei Vasiliada şi a Arhiepiscopiei Craiovei din judeţele Dolj şi Gorj, la care se adaugă şi circa 100 de familii nevoiaşe din Craiova care au primit alimente. În cadrul centrelor noastre sociale oferim copiilor care provin din familii aflate în dificultate atât sprijin material cât şi sprijin educaţional prin ajutorul acordat la efectuarea temelor pentru şcoală şi printr-un spectru larg de activităţi ce urmăresc întărirea abilităţilor de viaţă independente. Practic încercăm să creem un mediu pe care ei nu îl pot avea acasă, un mediu care să-i ajute să crească frumos, să se dezvolte armonios din punct de vedere social şi psihologic”, a mai adăugat părintele Stănulică.
La final copiii au prezentat un scurt progam de muzică şi poezie adecvat perioadei prepascale pe care o parcurgem şi au primit daruri constând în fructe, dulciuri, jucării şi rechizite şcolare.
Asociatia Vasiliada multumeste sponsorilor implicati in aceste activităţi caritabile: SC Recon SA, Terrafarm SRL, SC All Instal SRL, SC Romconsult, International SRL, Indaeltrac SRL, SC Pipeplast SRL
Diacon Gheorghe Cioiu