Atunci când vorbesc despre viaţa şi activitatea Sfântului Nicodim de la Tismana, teologii şi istoricii de astăzi emit încă ipoteze, fac apel la logică, încearcă să găsească noi argumente care să susţină o părere sau alta. Totul, din cauza lipsei informaţiilor privitoare la originea, copilăria şi tinereţea lui, ca de altfel asupra întregii sale vieţi de până la venirea în Ţara Românească, dar şi după acest moment. Socotit de majoritatea cercetătorilor drept una din marile personalităţi ale Orientului Ortodox, Sfântul Nicodim de la Tismana rămâne şi astăzi, la mai bine de şase secole de la mutarea sa la ceruri, prea puţin cunoscut.
În acest context, iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de a face cunoscut şi uşor accesibil, deopotrivă pentru specialişti (teologi, istorici sau filologi), dar şi pentru publicul larg, un veritabil reper, un „monument“ al literaturii noastre teologice vechi, Tetraevanghelul Sfântului Nicodim de la Tismana, nu a putut decât să ne bucure, primind-o ca pe o binecuvântare dată nouă de Sfântul Nicodim, prin mâna arhipăstorului nostru de astăzi.
În anul 2013, ca urmare a strădaniilor depuse de IPS Irineu, a văzut pentru prima dată lumina tiparului, sub forma unui volum ce reproduce prin fotocopiere cel mai important rod al activităţii cultural-teologice desfăşurate de Sfântul Nicodim în urmă cu mai bine de şase sute de ani. Urmare a unui proiect, selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, al cărui beneficiar a fost Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, a apărut în condiţii grafice de excepţie Tetraevanghelul Sfântului Nicodim.
Moştenirea teologică şi culturală a Sfântului Nicodim de la Tismana
Activitatea cultural-teologică a Sfântului Nicodim se remarcă prin numeroase însemnări şi corespondenţe, relevante ca mărturii istorice, până astăzi. În acest sens, amintim de corespondenţa purtată cu ultimul patriarh de Târnovo, Sfântul Eftimie, apreciat şi cunoscut teolog în toate ţările ortodoxe; s-au păstrat două scrisori ale patriarhului către cuvios. În prima, Eftimie răspundea la şase întrebări dogmatice privitoare la îngeri, iar cea de-a doua constituia un răspuns cu privire la curăţia morală a celor ce doresc să se preoţească.
Totodată, este semnificativă osteneala sfântului din jurul anului 1405 (când trecuse de 90 de ani!) de a caligrafia pe pergament un frumos Tetraevanghel în limba slavă bisericească, de redacţie sârbă, primul manuscris cu dată sigură scris pe teritoriul ţării noastre.
După anul 1387 şi până la mutarea sa la cele veşnice se înregistrează aşa-numita „etapă culturală a vieţii sale“, etapă pe care o va desfăşura mai ales la Tismana, de unde a purtat şi corespondenţa cu ultimul patriarh bulgar, Eftimie al Târnovei („acea personalitate impresionantă, cu adânci izvoare de cultură religioasă, câştigate la Constantinopol şi mai ales în meditaţiile singuratice de la Muntele Athos“), ideea centrală fiind „perspectiva Întrupării Mântuitorului pentru destinul persoanei umane“.
Cunoştea bine Sfânta Scriptură
Dovada că Sfântul Nicodim cunoştea bine Scriptura este însă Tetraevanghelul său, cel mai însemnat monument de cultură, scris şi împodobit cu miniaturi şi alte ornamente în jurul anului 1405. Este primul manuscris cu dată certă scris pe teritoriul României şi totodată şi cel mai vechi manuscris miniat din Ţara Românească, precum şi unul din rarele izvoare care vorbesc de condiţiile vieţii literare şi artistice de la începutul secolului al XV-lea din Ţara Românească.
Este scris în limba slavă, pe pergament şi ornat cu frontispicii şi iniţiale în culori, cu litere şi titluri de aur, cerneală roşie şi albastră, iar scoarţele din lemn sunt ferecate în argint aurit. În text, scriitorul păstrează tradiţia ortografiei sârbeşti din secolul al XIV-lea, iar prin caracterele miniaturilor se desluşesc izvoare de inspiraţie certe din arta decoraţiei bizantine. În felul acesta, Tetraevanghelul demonstrează dubla „inspiraţie“ a Sfântului Nicodim, slavă şi grecească, aşa cum întâlnim la toţi scriitorii isihaşti din Balcani de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Ne atrage atenţia şi însemnarea de pe fila 316 a acestui manuscris, însemnare care zice: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim din Ţara Ungurească în anul al şaselea al izgonirii lui; de la începutul firii socotim (ani) şase mii nouă sute şi treisprezece (1405-1406)“. De aici unii istorici au ajuns la concluzia că în 1405, cuviosul se afla de şase ani, deci din 1399, izgonit din Ţara Românească şi refugiat în Ţara Ungurească (în Ardeal), la Prislop, unde zideşte o nouă mănăstire. Despre cauzele acestei pribegii nu ştim nimic şi nici izvoarele nu amintesc.
Tit Simedrea vede această izgonire a Sfântului Nicodim ca o „goană după isihie“, interpretare ce nu poate fi nici ea luată în considerare. Dumitru Bălaşa susţine că izgonirea lui Nicodim de la Tismana ar fi fost cauzată de refuzul acestuia de a accepta amestecul Mitropolitului Atanasie al Severinului în treburile mănăstirii.
Interesantă este şi ipoteza, formulată în 1970, de Episcopul Aradului din acea vreme, Teoctist Arăpaşu, care considera că „Nicodim nu a fost izgonit sau alungat din Ţara Românească, ci, din cauza frământărilor timpului, a «mers» dintr-o parte într-alta a munţilor, cu toate că, sub stăpânire străină, Ardealul şi Banatul au constituit, nu o dată, pentru boierii şi voievozii români, o mare cetate de refugiu politic, după cum, la fel, Ţara Românească, ca şi Moldova, a împlinit aceeaşi pavăză pentru românii de dincolo de munţi“. Ipoteza aceasta este însă contrazisă de însemnarea de pe fila 316 a Tetraevanghelului lui Nicodim: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim din Ţara Ungurească în anul al şaselea al izgonirii lui…“, fapt pentru care subscriem ideii refugiului monahului la Prislop, dintr-un motiv încă neclar. Tot în această perioadă a izgonirii sale, se pare că Sfântul Nicodim ar fi efectuat o călătorie şi în Italia. Documentul care întăreşte această părere este o scrisoare a unui ucenic al cuviosului (pe nume Pavel), descoperită în biblioteca din Şcheii Braşovului, scrisoare în care ucenicul îi comunică mentorului său că i-a trimis în Italia, acolo unde se afla sfântul, o delegaţie de călugări de la Tismana care urmau să-i comunice nişte lucruri tainice. Dacă este aşa, atunci pare probabilă ipoteza conform căreia Nicodim încerca să organizeze o cruciadă antiotomană. Tot din timpul staţionării sale în Italia se păstrează un manuscris, fie al său, fie al unuia din însoţitorii săi, intitulat Leastviţa sau Scara; conţine 180 de file, având şase tipuri de hârtie fabricată în Italia. S-ar putea deci desprinde concluzia că, între anii 1398 şi 1406, Sfântul Nicodim a ajuns nu numai în Ardeal (la Prislop, unde a scris Tetraevanghelul său), ci şi în Italia. În 1406, încheindu-se conflictul, cuviosul se întoarce la Tismana. La scurtă vreme, despotul Ştefan Lazarevici al Serbiei va întări drepturile Mănăstirii Tismana peste cele zece metoace din dreapta Dunării, iar Mircea cel Bătrân, împreună cu mai mulţi boieri, a poposit la această vatră, înmânând hrisovul din 23 noiembrie 1406 „părintelui şi rugătorului domniei mele, popii Nicodim“, hrisov prin care întăreşte mănăstirii mai multe drepturi. O lună mai târziu, la 26 decembrie 1406, Cuviosul Nicodim trecea la cele veşnice.
„A fost unul dintre fiii acestei ţări, sânge din sângele neamului nostru“
Punerea, pentru prima dată, în lumina tiparului, sub forma unui minunat volum ce reproduce prin fotocopiere în condiţii tehnice şi grafice excepţionale, a Tetraevanghelului Sfântului Nicodim de la Tismana, rămâne o realizare culturală remarcabilă a Înaltpreasfinţiei Sale academician dr. Irineu, un rod al ostenelilor de care se vor bucura şi generaţiile viitoare de teologi, istorici şi filologi, în principal din zona Olteniei, dar nu numai. Ca o mărturisire personală, şi pentru autorul acestor rânduri, realizarea Înaltpreasfinţiei Sale a oferit prilejul fericit de a putea studia şi analiza acest manuscris străvechi pentru prima dată. Fără îndoială că acelaşi lucru îl vor putea afirma şi mulţi alţi teologi, istorici, filologi şi chiar studenţi (de astăzi şi de mâine) interesaţi de acest subiect, care nu vor mai fi nevoiţi să străbată drumuri lungi sau să îndeplinească formalităţi (de altfel necesare) impuse de regulile de protejare şi conservare a unor opere de asemenea valoare. Prin prezenţa acestui manuscris în bibliotecile noastre, Înaltpreasfinţia Sa ni-l redescoperă, încă o dată, în minţile şi inimile noastre pe Sfântul Nicodim de la Tismana, cel despre care arhipăstorul nostru afirmă, în Cuvântul înainte al volumului, că „a fost unul dintre fiii acestei ţări, sânge din sângele neamului nostru…, care a statornicit credinţa ortodoxă şi rânduiala monahicească, a dorit să reînnoiască pe veci viaţa călugărească şi credinţa ortodoxă, atât pentru popor, cât şi pentru domnitorii Ţării Româneşti“.
Pr. lect. dr. Sergiu Popescu,
în Ediţia de Oltenia a Ziarului Lumina, luni, 26 ianuariue 2015