Două locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei au îmbrăcat veşmântul de sărbătoare, de praznicului Sfinţilor Arhangheli şi al Sfântului Nectarie de la Eghina. cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a liturghisit sâmbătă, 8 noiembrie, altarul Bisericii „Sfinţii Arhangheli” din Craiova şi duminică, 9 noiembrie, în Parohia doljeană Branişte, unde a sfinţit Biserica închinată „Sfântului Nectarie de la Eghina”.
Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Craiova, veche ctitorie a Buzeştilor, a îmbrăcat haine de sărbătoare sâmbătă, 8 noiembrie, pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe ocrotitorii sfântului locaş, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, dimpreună cu toate cereştile puteri. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În timpul slujbei religioase, diaconul Gabriel Ciobănaşu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Foişor, judeţul Dolj, iar tânărul teolog Răzvan Merei a fost hirotonit diacon pe seama Paraclisului mitropolitan „Sfinţii Voievozi” din Târgu Jiu.
„Legătura noastră cu îngerii este una reală şi permanentă”
La finalul suljbei euharistice, IPS Părinte Mitropolit le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre semnificaţia sărbătorii închinate Sfinţilor Arhangheli. „Pe lângă sfinţii care au trăit pe pământ, iată că cinstim astăzi pe sfinţii din ceruri, pe îngerii care, deşi nu au fost oameni niciodată, au avut totuşi un rol deosebit în istoria mântuirii neamului omenesc. Ei sunt creaţi de Dumnezeu, sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi mesageri către noi oamenii, trimişi spre a ne fi de ajutor, spre a ne fi călăuzitori şi îndrumători pe calea mântuirii. Aceasta nu înseamnă însă că Dumnezeu nu este permanent în mijlocul nostru, aşa cum Însuşi ne spune: «Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului» (Matei 20, 28). Prin folosirea îngerilor, Dumnezeu ne arată că întreaga creaţie este în acelaşi timp omogenă şi complementară, că îngeri şi oameni, deopotrivă, slujesc şi preamăresc pe Dumnezeu. Să ne amintim că la Naşterea Domnului, cete de îngeri Îl preamăreau pe Dumnezeu, zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire» (Luca 2, 14). Cântarea, sau liturghia cerească, se împreună deseori cu liturghia pământească, formând laolaltă cântarea de preamărire a Preasfintei Treimi. De altfel, însuşi psalmistul spune că omul a fost făcut «cu puţin mai mic decât îngerii» (Psalmul 8). Cu toate acestea, dintre cei născuţi pe pământ din neamul omenesc, s-a ridicat cineva mai presus de îngeri şi de puterile cereşti şi aceea este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care este, aşa cum spunem în cântările liturgice, «mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii». Pe de altă parte, Sfântul Ioan Botezătorul era numit «înger în trup», fapt ce dovedeşte că omul pe pământ, prin credinţă puternică şi viaţă curată, ajunge să fie asemenea îngerilor din ceruri. Toate ne arată că legătura noastră cu îngerii este una reală şi permanentă, o legătură ce ne dovedeşte că Dumnezeu este Creator al tuturor celor văzute şi nevăzute, un Creator care nu desparte niciodată creaţia Sa, ci o păstrează în comuniunea iubirii Sale”, a conchis IPS Irineu.
Biserica Sfântului Nectarie din Branişte a fost sfinţită
Micuţa localitate Branişte, aşezată la câţiva kilometri de municipiul Craiova, pe şoseaua ce face legătura cu oraşul dunărean Calafat, a îmbrăcat duminică, 9 noiembrie, haine de sărbătoare. La bucuria prilejuită de hramul bisericii parohiale, ce îl are ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, s-a adăugat şi bucuria târnosirii sfântului locaş. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, credincioşii au trecut prin Sfântul Altar şi au luat parte la agapa frăţească, organizată în curtea bisericii.
În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi, IPS Irineu a tâlcuit câteva din învăţăturile pericopei evanghelice duminicale care relatează despre învierea ficei lui Iair (Luca 8, 41-56). „Prin învierea ficei lui Iair se demonstrează încă o dată că Mântuitorul Iisus Hristos este Înviere şi Viaţă. El este Cel care ridică din pulbere, ridică din ţărână pe fiii oamenilor şi-i aşează la locuri înalte, pregătite pentru ei în Împărăţia cerurilor. De asemenea, cele două minuni relatate de Sfântul Evanghelist Luca, vindecarea femeii cu scurgere de sânge şi învierea ficei lui Iair, ne arată rolul credinţei şi al recunoştinţei faţă de Mântuitorul Hristos. Rolul Bisericii care a păstrat de-a lungul secolelor învăţătura primită de la El. De aceea, Biserica noastră se numeşte ortodoxă, pentru că mărturiseşte adevărata învăţătură de credinţă pe care am primit-o prin Sfinţii Apostoli şi prin Sfinţii Părinţi. De aceea şi astăzi sunt zidite biserici precum aceasta, pentru binele şi folosul dreptcredincioşilor creştini. Iar noi, cinstindu-l pe Sfântul Nectarie, care este prăznuit astăzi şi cinstind biserica aceasta aflată sub purtarea sa de grijă, ne rugăm totodată Sfântului Ierarh Tămăduitor să mijlocească permanent înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru alinarea suferinţelor, pentru vindecarea noastră sufletească şi trupească”, a spus IPS Părinte.
Biserica din Parohia Branişte, Protoieria Craiova Sud a fost ridicată începând cu anul 2009 şi finalizată graţie eforturilor depuse de credincioşi în frunte cu părintele paroh Constantin Stuparu, cu sprijinul Consiliului local al Primăriei Podari, de care aparţine satul Branişte. De altfel, pentru implicarea deosebită în ridicarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş, preotul Stuparu a primit rangul bisericesc de iconom. Tot cu acest prilej, mai mulţi ostenirori au primit Gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei. Deşi este nouă, Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Branişte deţine deja câteva odoare de mare preţ: părticele din veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, precum şi o icoană a Sfântului Nectarie.
Diacon Gheorghe Cioiu