Mănăstirea Tismana găzduieşte în această perioadă (10-12 iunie) lucrările simpozionului internaţional cu tema „Sfântul Constantin Brâncoveanu. Paradigmă creștină a unei Europe unite”. Activitatea a fost deschisă miercuri, 11 iunie, prin cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţiului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În acest context, profesori de teologie, istorici şi cercetători din ţară şi de peste hotare, dezbătut probleme legate de viaţa şi activitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu. Participă reprezentanţi de mai multe foruri universitate internaţionale, precum:
Universitatea din Trento, Italia; Universitatea de Stat din Republica Moldova; Universitatea „St. Kliment Ohridski” din Sofia, Bulgaria, Facultatea de Teologie Ortodoxă; Universitatea București, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”; Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Teologie Ortodoxă; Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxă „I.V. Felea”; Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă; Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă; Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova; Muzeul județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu; Muzeul Olteniei din Craiova.
Lucrările simpozionului se vor încheia în jurul zilei de joi, 12 iunie.
Diac. Ioniţă Apostolache