Armenia este una din cele mai vechi ţări ale lumii despre care avem mărturie scrisă. Astfel, Sfânta Scriptură (la Fac. 8, 4) ne spune că Noe s-a oprit cu Arca în Munţii Ararat (aprox. 5000 m). Pe teritoriul Armeniei de astăzi încă se mai întâlnesc denumiri care au semnificaţie biblică: astfel Erevan – arătare – locul unde Noe a văzut pentru prima dată după potop pământul (cf. Fac. 8, 7-13), Akori – vie – locul unde Noe a sădit pentru prima dată viţa de vie (cf. Fac. 9, 20) sau Marand – locul mamei – locul unde a fost îngropată soţia lui Noe (1).
Înainte ca poporul armean să cunoască creştinismul prin Sfinţii Apostoli Tadeu şi Vartolomeu, religia oficială era Zoroastrismul, o religie politeistă cu tendinţe foarte accentuate de dualism prin divinităţile Ahura Mazda şi Angra Mainyu (2). Armenia este prin urmare primul stat în care se ridică creștinismul la rang de religie oficială, în anul 301, prin intermediul lui Grigorie Luminătorul şi al regelui Tiridat. Cu referire la cel din urmă apar cateva probleme cronologice. Astfel, pr. prof. Ioan G. Coman îl indentifică în mod simplu Tiridat (261-317) (3), iar E. Norocel vorbeşte despre Tiridat al II-lea (4), fără a ne da însă alte detalii despre el. Pe de altă parte, în „Marea istorie ilustrată a lumii” ne este înfăţişată o „icoană” reprezentându-l pe Grigorie Luminătorul care îl botează pe Tiridat al III-lea (datată în 296) şi se pare că acesta din urmă a domnit între anii 287-330(5).
Tradiţia ne vorbeşte despre regele Tiridat ca un mare asupritor, care a martirizat pe Sfânta Ripsima şi împreună cu ea 36 de fecioare fugite de persecuţiile din Imperiul Roman, iar pe Sfântul Grigorie Luminătorul l-a băgat în închisoare pentru o perioada de 15 ani. Regele Tiridat îmbolnăvindu-se este vindecat în chip miraculos de Sfântul Grigorie Luminătorul, iar regele văzând acestea a acceptat să fie botezat (296) şi la puţin timp după aceasta (301) a hotărât ca religia creştină să devină religia oficială a statului armean.
În anul 303 Sfântul Grigorie a pus bazele catedralei Ecimiadzin, care înseamnă “locul unde a coborât Cel Unul Născut”, catedrală ce există şi astăzi, aflându-se la vest de Erevan la poalele muntelui Ararat. Tradiţia ne spune că Sfântul Grigorie ar fi avut o vedenie în care Hristos ar fi coborât din ceruri şi ar fi indicat locul unde să fie construită catedrala. Actualmente catedrala este cea mai mare mânăstire de călugari şi reşedinţa patriarhului.(6)
Se pare că încă de la începutul Bisericii Armene s-a mers pe principiul sinodalităţii (Adunarea Naţională Bisericească), patriarhul putând da instrucţiuni, dar nu şi legi. Un alt fapt important este transmiterea succesiunii la scaunul episcopal, oarecum, ereditară şi spunem oarecum deoarece au existat momente când nu s-a mai ţinut cont de succesiune din cauza unor conflicte dintre rege şi patriarh.
Astfel Sfântului Grigorie Luminătorul îi urmează pe scaunul de patriarh fiul său cel mare Aristaches (325-332) care a fost reprezentantul Bisericii Armene la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Dupa Sinod, acesta s-a întors acasă aducând cu sine învăţăturile sinodului şi primele 7 articole ale Simbolului de Credinţă, acestea fiind primite de întreaga Biserică Armeană.
Aristaches fiind monah şi neavând urmaşi i-a urmat pe scaunul patriarhal fratele său Vertanes, mai apoi, fiul acestuia Husik (341-347), dar care dintr-o neînţelegere cu regele Diran este martirizat, urmând Daniil Asirianul(7).
Credinţa creştină se pare că este primejduită în secolul IV când 4 cincimi din teritoriul Armeniei intră în componenţa Persiei, iar restul în componenţa Imperiului Bizantin. În secolul V, patriarhul Saak (cel mare) şi arhimandritul Mesrob au fost primii pioneri ai culturii armene, cel din urmă alcătuind alfabetul armean(8) având la baza caracterele episcopului sirian Daniil din Nisibi(9). La început crezându-se despre acesta ca despre o adevarată revelaţie din partea lui Dumnezeu(10). Astfel, slujbele, care până atunci erau săvârşite în limba greacă sau siriacă o să se ţină în armeană aproximativ un secol mai târziu. Prima carte tradusă de către cei doi a fost Sfânta Scriptură care s-a încheiat în anul 432. Ioan G. Coman vorbeşte despre o traducere definitivă care apare pe la anul 700.
După compunerea alfabetului, Saak şi Mesrob îşi trimit ucenicii în partile Capadociei, la Alexandria şi la Constantinopol pentru a se iniţia şi a aduce sau copia manuscrise ce trebuiau traduse şi în limba armeană. Astfel destul de repede apar traduceri ale Sfinţilor Trei Ierarhi, Sfântului Grigorie de Nyssa, Sfântului Ilarie, Sfântul Chiril al Alexandriei etc. Dintre acestia enumerăm pe Eznik de Kolb descris ca o persoana cu un dar speculativ foarte dezvoltat şi un mare apărător al învăţăturii hristologice(11). Ioan Mandakuni face traduceri din Vasile cel Mare şi din Efrem Sirul, mergând mai mult pe partea spirituală decât dogmatică.
O perioadă foarte grea din istoria Bisericii Armene este în anul 450, când persii atacă integritatea religioasă a Armeniei, astfel porneşte războiul între Armenia şi Imperiul Persan. Datorită acestui conflict nici un reprezentant al Bisericii Armene nu poate să meargă la Sinodul Ecumenic de la Calcedon. După încetarea conflictului datorită unei probleme de traducere (armenii confundă φυσις-fire cu προσωπον-persoană) şi datorită dorinţei de despărţire de Bizanţ(12), Biserica Armeană nu acceptă hotărârile Sinodului de la Calcedon, fiind consideraţi de Biserică monofiziţi.
Note bibliografice.
- E. Norocel, Biserica Armeană în revista Mitropolia Moldovei şi Sucevei, anul XLI, nr. 7-8 Iulie-August, ed. Redacţia şi Administraţia: Arhiepiscopia Iaşilor, Iaşi – 1965, pag. 374;
- Encyclopedia of Religion, vol. 14,ed. Thomas Gale, USA – 2005, pag. 9989;
- Pr. Prof. Ioan G. Coman, Osteneli şi realizări ale părinţilor armeni în secolele al IV-lea şi al V-lea în Studii Teologice, anul XXV – nr. 1-2, ianuarie – februarie, Bucureşti – 1973, pag. 7;
- E. Norocel, op. cit. pag. 375;
- Marea Istorie ilustrată a lumii, vol. 2,trad. Brânduşa Ciugudean, ed. Litera Internaţional, Bucureşti – 2008, pag. 60;
- E. Norocel, op. cit. pag 376;
- Trebuie menţionat că prin Daniil Asirianul succesiunea pe linie de sânge a Sfântului Grigorie este întreruptă, acesta nefiind rudă cu Sfântul Grigorie Luminătorul, succesiunea revenind prin urmaşul său, Nerses I, care este nepotul lui Husik;
- Unii spun că acesta ar fi compus alfabetul pe la anul 396, iar alţii pe la anul 404;
- E. Norocel, op. cit. pag. 377;
10. Pr. Prof. Ioan G. Coman, op. cit. pag. 7
11. Ibidem, pag. 9;
12. Aceasta dorinţă de despărţire vine în urma ajutorului cerut în timpul războiului cu Perşii, ajutor care nu a venit din partea Imperiului Bizantin, ajutor ce se pare că nici pentru Imperiul Bizantin nu va veni atunci când vor avea nevoie de el.
Alexandru Oprean,
masterand în cadrul Facultăţii de Teologie
din Craiova