Ultima conferinţă ASCOR din Postul Mare l-a avut ca invitat pe IPS Părinte Mitropolit Irineu. Programată în ziua de joi, 10 aprilie, în Aula Magna a Centrului de restaurare, conservare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, întâlnirea a adunat peste o sute de participanţi, liceeni, studenţi, credincioşi de diferite vârste. Temă discutată a fost „Pregătirea tânărului pentru sărbătoarea Sfintei Învieri într-o societate seculariată”. În acest cadru, IPS Părinte Irineu a conturat portretul tânărului creştin, încadrându-l mai întâi în coordonatele biblico-patristice. În acest context, Mitropolitul Olteniei a arătat că „tinereţea pe care noi o vedem este o tinereţe angelică, o tinereţe a Împărăţiei cerurilor, o tinereţe paradisiacă şi în felul acesta ne putem imagina întotdeauna reîntoarcerea în Împărăţia lui Dumnezeu, unde sufletele sunt tinere, curate şi vindecate de toată întinăciunea. În ceea ce ne priveşte, aici pe pământ, această tinereţe se oglindeşte în perspectiva Botezului. Taina Sfântului Botez este prin urmare cea care face ca sufletul omului să devină tânăr, să se reaşeze în forma sa iniţială pe care Dumnezeu i-a dat-o în Rai”. La final, IPS Irineu a răspuns la întrebările celor din sală.
Diac. Ioniţă Apostolache