Duminica a 7- a după Sfintele Paşti este închinată Sfinţilor Părinţi de la Niceea, adică a celor 318 căpetenii de Biserici care s-au adunat în acest oraş la anul 325, spre a statornici dreapta credinţă faţă de învăţăturile greşite ale ereticului Arie. Rătăcirile acestuia au rupt de la sânul Bisericii multe suflete şi au produs multe dezbinări în rândul creştinilor.
De aceea, ca o învăţătură pentru toate veacurile, s-a rânduit în această Duminică să se rostească la Sfânta Evanghelie pericopa care înfăţişează Rugăciunea arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos pentru Sine, pentru ucenicii Săi şi chiar pentru toţi credincioşii de peste vremi. Aşa precum am auzit, El zicea atunci: „nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în mine”(Ioan, 17, 20). S-a rugat Tatălui să-i păzească pe cei ce i-au fost încredinţaţi, „ca să fie una, precum suntem noi”. De trei ori în cursul Rugăciunii se repetă cuvintele „ca toţi să fie una”, arătând şi prin aceasta, cât de mult ţinea Iisus la unitatea Bisericii Sale.
Mântuitorul Hristos a venit să adune şi să mântuiască pe toţi oamenii din lume, de toate neamurile şi stările, de toate rasele şi limbile, într-un singur trup duhovnicesc, care este Biserica. „Noi ce mulţi – zice Sfântul Pavel, suntem în Hristos un trup”, iar în alt loc afirmă că „este un singur trup şi un singur Dumnezeu, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării noastre! Este un Domn, o Cradinţă şi un Botez, un Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toate şi întru noi toţi”.
Rugăciunea din pericopa evanghelică a aceastei duminici se rosteşte la toate întrunirile sinodale, ca pentru a arăta că Mântuitorul Hristos veghează mereu, de peste veacuri, asupra Bisericii Sale, aşteptând „ca toţi să fie una”.
Această Unitatea întru Hristos este una din trăsăturile de seamă ale Bisericii celei „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Ea nu înseamnă desfiinţarea însuşirilor fireşti ale neamurilor şi a celor care prin Botez devin mădulare ale trupului Bisericii. Precum florile dintr-o grădină de mai multe soiuri şi culori nu strică unitatea grădinii, ci o fac mai frumoasă, tot astfel, însuşirile fireşti ale oamenilor şi popoarelor nu trebuie să strice unitatea Bisericii. „Siliţi-vă să păstraţi unitatea Duhului întru legătura păcii”, ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, înnoind şi întărind cuvintele rugăciunii lui Iisus din Evanghelia acestei Duminici.
Mântuitorul Iisus Hristos a cunoscut prea bine nestatornicia firii omeneşti, înclinată spre egoism, ură şi dezbinare. Cu toate acestea s-a rugat ca ucenicii Săi „să fie una” şi a şi proorocit că până la sfârşit va fi „o turmă şi un păstor”(Ioan 10, 16).
Ne stau la inimă rostirile marelui ierarh Antim Ivireanul, care, încercând să tălmăcească pericopa evanghelică din Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, a zis: „Ceea ce răstignitorii n-au îndrăznit să facă, adică să rupă în bucăţi cămaşa lui Hristos, ci, sub puterea vechii profeţii, au tras sorţi a cui să fie, iată au cutezat confraţii mei creştini, care au sfâşiat prin răutatea şi egoismul lor, nu haina, ci trupul cel tainic al lui Hristos, Biserica”.
Drept aceea, să nu ne întristeze peste măsură chipul încă împărţit al trupului Bisericii lui Hristos. La cârma corăbiei Sale veghează peste milenii însuşi Întemeietorul ei, care ne-a încredinţat că nici porţile iadului nu o vor sfărâma. La vreme potrivită, El va împlini cele lipsă şi va desăvârşi unitatea cea mult dorită, pentru care s-a rugat şi se va ruga în rugăciunea arhierească.
Nici pe cei despărţiţi de sânul Bisericii să nu-i dispreţuim, ci să ne rugăm pentru ei împreună cu întreaga comuniune sacră, zicând că „Domnul Dumnezeul nostru să-i miluiască şi pe dânşii, să-i înveţe cuvântul adevărului, să le descopere lor Evanghelia dreptăţii şi să-i unească şi pe dânşii cu Sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică”, ca toţi să fim una, precum a dorit şi s-a rugat Iisus, precum El însuşi a făgăduit că până la sfârşit va fi o turmă şi un păstor (Ioan 10, 16).
Preot Ioan Ioanicescu