Credincioşii din Mitropolia Olteniei sărbătoresc duminică, 19 mai, un an de la aducerea în Oltenia a moaştelor Sfântului Calinic de la Cernica. Aducerea raclei cu sfintele sale moaşte în Mitropolia Olteniei pentru o săptămână, 28 aprilie – 5 mai 2012, s-a făcut la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sinodul Mitropoliei Olteniei a hotărât ca Duminica Mironosiţelor să fie dedicată aducerii în Oltenia a moaştelor Sfântului Ierarh. Cu acest prilej, în predicile lor, preoţii vor face referire la modelul de viaţă şi activitate pastoral – misionară reprezentat de Sfântul Calinic pentru toţi credincioşii.
„În rânduiala bisericească va fi înscrisă şi această dată comemorativă, memorială, a aducerii moaştelor Sfântului Calinic, pentru a rămâne peste veacuri în conştiinţa credincioşilor din Oltenia această binecuvântare a lui Dumnezeu, prin care Sfântul Ierarh Calinic a bucurat şi a dat un sens nou vieţii duhovniceşti de pe aceste meleaguri. Aşadar, în Duminica Mironosiţelor, vom reaminti tuturor preoţilor, ostenitorilor din mănăstiri şi tuturor credincioşilor, că, în zilele noastre, prin lucrarea lui Dumnezeu, am fost binecuvântaţi de Sfântul Ierarh Calinic, căci, pe unde sfântul trece, sfinţeşte, binecuvintează, înnoieşte şi dăruieşte un nou sens vieţii. Sfântul Ierarh Calinic reprezintă pentru Oltenia o mare bucurie şi, în acelaşi timp, prilej de rugăciune, meditaţie şi fericire duhovnicească, pentru că a fost episcop, slujitor, sfinţitor şi, după cum este cunoscut, viaţa lui sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu s-a arătat în toate momentele păstoririi sale. De la instalarea la Craiova, apoi ca episcope la Râmnic şi pretutindeni în această Mitropolie, Sfântul Calinic şi-a arătat pe deplin legătura sa cu Dumnezeu în tot ceea ce a făcut”, a spus IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Sfântul Calinic a reuşit, ca stareţ la Cernica şi apoi ca episcop al Episcopiei Râmnicului-Noul Severin (1850-1868), să contribuie prin viaţa sa aleasă la tezaurul spiritualităţii ortodoxe româneşti. Cele două căi pe care marele ierarh şi cărturar le-a urmat în viaţa sa pământească au fost rugăciunea şi munca, fiind mereu într-o continuă luptă cu oamenii stăpânirii şi cu timpul, pentru a îmbunătăţii viaţa spirituală a păstoriţilor săi prin ridicarea de biserici, aşezăminte culturale şi de interes public. Sfântul Calinic a fost ocrotitorul mănăstirilor, a ridicat Mănăstirea Frăsinei, unde a instaurat o rânduială sfântă, rămasă până astăzi, ca acolo să nu intre parte femeiască, pentru ca monahii să aibă mai multă râvnă şi apropiere de Dumnezeu. (Gabriela Popescu)