Jurnalistul creștin trebuie să rămână fidel misiunii și Evangheliei lui Hristos
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române i-a primit astăzi, 17 mai 2013, la Palatul Patriarhiei, în sala Europa Christiana, pe reprezentanţii departamentelor media și de comunicare din eparhiile Patriarhiei Române. Aceștia au participat zilele acestea, în Capitală, la Atelierul regional „Media – instrument al incluziunii sociale şi informaţia cu adevărat incluzivă”, organizat în cadrul Proiectului FORTE.
„Jurnalistul creștin trebuie să rămână fidel misiunii și Evangheliei lui Hristos”, a subliniat Părintele Patriarh în cuvântul de binecuvântare rostit în cadrul întâlnirii: „Misionarul este cel trimis de Hristos sau de Biserică pentru a împărtăși lumii Lumina și iubirea lui Hristos. Nu este suficientă pentru misiunea creștină o bază de cunoștințe, ci trebuie să avem în sufletul nostru adunat prin rugăciune, prin viață liturgică și personală, Duhul lui Hristos. Deși trei ani au învățat de la Învățătorul Iisus Hristos, Ucenicii sau Apostolii nu au fost trimiși la propovăduire decât după pogorârea Duhului Sfânt. Să nu vă îndepărtați de Ierusalim până ce veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Această putere de sus este prezența Duhului Sfânt care ne ajută să transmitem într-o formă corectă cuvântul Evangheliei. Misionarul creștin mediatic, ca și cel care lucrează în orice activitate a Bisericii, trebuie să aibă gândul lui Hristos. Nu se propovăduieşte pe sine, ci Evanghelia lui Hristos în Duhul lui Hristos. Misionarul creştin sau jurnalistul creştin ortodox trebuie să aibă în vedere că nu trebuie să imite pe alţii, nu trebuie să se facă sclavul modei, ci să rămână fidel misiunii şi lumina Evangheliei să fie lumina fiecărei comunicări şi scopul fiecărei comunicări să fie mântuirea sufletului. La ce foloseşte cuvântul dacă nu creează comuniune?”
Patriarhul României a mai spus că este foarte important ca jurnalistul creștin să nu se piardă în mentalitatea acestor timpuri secularizate. „Este foarte important într-o lume secularizată şi secularizantă să nu ne pierdem în mentalitatea secularizată reducând misiunea noastră la o tehnică de imitaţie a efemerului. Dificultatea misiunii creştine stă tocmai în faptul că trebuie să reflecte în timp eternul. Şi arhitectura bisericească şi arta bisericească în general şi arta comunicării trebuie să reflecte eternul prezent în timp, valori veşnice. De aceea Ortodoxia în general a fost remarcată ca fiind biserica valorilor eterne exprimate în perioade trecătoare și care nu a devenit niciodată, cum spunea un teolog occidental, sclavă modernismelor efemere. Deci, prima tentație este de a nu imita lumescul, ci de a aduce în lume duhovnicescul, a precizat Preafericirea Sa potrivit TRINITAS TV.
Misiunea creștină, a mai arătat Preafericirea Sa, este legătura dintre textul Evangheliei și contextul social-cultural. „Nu putem vorbi ca și când publicul este același. Ne uităm la Sf. Ap. Pavel, aceeași Evanghelie dedicată diferitelor comunități. Este același Hristos, dar în același timp se ține cont de nevoile de îndreptare, de consolare, de corectare, de întărire a comuniuni în diferite comunități concrete, de aceea dacă citim Epistola către Corinteni, a I-a și a II-a, și o comparăm cu Epistola către Filipeni vedem diferențe mari în prioritățile de comunicare”, a mai spus Preafericirea Sa.
Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit și despre misiunea și rolul componentelor Centrului de presă BASILICA. „Această lucrare a presei bisericești este o lucrare duhovnicească extinsă, este Biserica dusă în casele oamenilor, ca oamenii din casele lor să fie mai atenți și mai participativi la viața Bisericii. Biserica trece dincolo de ziduri prin Ziarul Lumina, prin Radio TRINITAS, prin Televiziunea TRINITAS, prin alte forme de comunicare cum este internetul, dacă noi sfințim tehnica și nu devenim sclavii ei. Deci, o Biserică mare peste toată România și peste toată românitatea din afară care adesea cu multă nostalgie și bucurie urmărește ce se întâmplă în țară”, a spus Părintele Patriarh.
Reprezentanţii departamentelor media și de comunicare din eparhiile Patriarhiei Române au participat, în perioada 16-17 mai 2013, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ la atelierul Regional „Media – instrument al incluziunii sociale şi informaţia cu adevărat inclusivă”.
(Sursa: Basilica)