Arhiepiscopia Craiovei şi-a desemnat reprezentanţii pentru faza naţională a Concursului de muzică, literatură şi poezie „Bucuria de a fi creştin”, care va avea loc la Palatul Patriarhiei Române în perioada 20-21 mai. Faza eparhială a fost organizată sâmbătă, 11 mai, la Centrul de zi „Best life” din Craiova, prin Biroul de catehizare, învăţământ şi activităţi cu tineretul.
Faza eparhială a Concursului naţional „Bucuria de a fi creştin” s-a încheiat în Arhiepiscopia Craiovei, în ultima zi din Săptămâna Luminată. Astfel, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cei 18 participanţi (din protoieriile: Craiova Nord, Craiova Sud, Târgu Jiu Nord, Târgu Jiu Sud, Târgu Cărbuneşti şi Băileşti) s-au prezentat la Centrul de zi „Best life” din Craiova pentru a concura la cele trei probe: muzică, poezie şi literatură. Fiecare prestaţie a fost evaluată cu exigenţă de preotul prof. Gheorghe Pîrva, inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi de prof. Tanţa Delcea, cadru didactic de Limba şi Literatura Română la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.
Fiecare concurent a trebuit să prezinte piesa muzicală, poezia sau textul literar într-un interval de maxim 5 minute. Baremul de evaluare a avut la bază mesajul transmis, interpretarea, originalitatea şi nu în cele din urmă specificitatea zonală. În acest context, deliberarea nu a fost una deloc uşoară, majoritatea participanţilor având o prestaţie de apreciat. În cele din urmă, membrii juriului au hotărât ca mai departe să meargă: Adriana Maria Soreanu, din Parohia Sadu, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj, coordonator pr. Ion Mărăcine – secţiunea muzică, Roberta Ghibuşi, Parohia „Ziua Crucii”, Craiova, Protoieria Craiova Nord, coordonator pr. Titu Manasie – secţiunea poezie şi Mihai Sfârloagă, de la Parohia „Ziua Crucii” – literatură.
La finalul întâlnirii, fiecare participant a primit daruri din partea Biroului de catehizare, învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei. De asemenea, pr. Gheorghe Pîrva a ţinut să le mulţumească tuturor celor prezenţi pentru osteneala depusă în pregătirea concursului. „Fiecare dintre dumneavoastră a demonstrat astăzi că a fi creştin este cu adevărat o mare bucurie. Sunteţi viitorul Bisericii noastre, apostolii de mâine ai învăţăturii ortodoxe, mesagerii adevărului într-o lume de multe ori ostilă. Vă îndemnăm să staţi alături de preoţii care vă povăţuiesc pentru a vă forma alături de ei, în sânul Sfintei Biserici. Dintre dumneavoastră am ales, din păcate, doar trei care vor merge mai departe, la faza finală a acestei competiţii. Cu toate acestea, pentru noi, cu toţii sunteţi câştigători şi meritaţi toate aprecierile noastre. Dumnezeu să vă aibă în pază pentru a putea lucra cu vrednicie talantul care v-a fost încredinţat!”, a conchis pr. Gheorghe Pîrva.
Diac. Ioniţă Apostolache