Joi, 9 mai, în Săptămâna Luminată, Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin a îmbrăcat haine de sărbătoare, pentru a cinsti aşa cum se cuvine cele două hramuri ale sfântului locaş: Învierea Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Momentele liturgice dedicate evenimentului au început încă de miercuri seara, odată cu întâmpinarea moaştelor Sfântului Cuvios Antonie de la Schitul Iezer, judeţul Vâlcea. Racla cu sfintele moaşte a fost adusă de o delegaţie în frunte cu Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. După slujba de Te Deum, oficiată în pridvorul Catedralei episcopale, racla a fost aşezată pe un baldachin special amenajat, unde, rând pe rând, preoţii şi credincioşii s-au închinat cu evlavie şi au sărutat sfintele moaşte ale Cuviosului Antonie. În continuare a fost săvârşită slujba Vecerniei şi Acatistul Cuviosului Antonie.
Momentul culminant al manifestărilor duhovniceşti, prilejuite de sărbătorirea hramului Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin, l-a reprezentat Sfânta Liturghie de joi, 9 mai, săvârşită pe o esplanadă special amenajată în faţa Catedralei, de către Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un impresonant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.. Din soborul de arhierei au făcut parte: Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox al românilor din Europa de Nord şi Preasfințitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Răspunsurile la strană au fost date de către corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
“A fost o alegere fericită, ca după Sfintele Sărbători de Paşti, în joia din Săptămâna Luminată, să ne revedem cu toţii aici, membri ai sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, alţi ierarhi invitaţi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi, pentru ca sub lumina sfântă a Învierii Domnului, să trăim o zi de bucurie, o zi de sărbătoare a hramului Catedralei episcopale din Eparhia Severinului şi Strehaiei. Iar anul acesta s-a mai adăugat o bucurie care s-a conjugat cu celelalte bucurii duhovniceşti, prezenţa sfintelor moaşte ale Cuviosului Antonie de la Iezer, un monah evlavios care a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu. De aceea, noi ne bucurăm de aceste clipe sfinte şi îi mulţumim Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim pentru invitaţia la această binecuvântată sărbătoare, ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi tuturor credincioşilor care au fost părtaşi cu noi la aceste momente de înaltă trăire duhovnicească”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu la finalul Sfintei Liturghii.
Pentru cinstirea Sfântului Cuvios Antonie, care a binecuvântat cu prezenţa sa Cetatea Severinului, Centrul eparhial a realizat icoane cu chipul Sfântului şi un CD audio cu viaţa şi Acatistul acestuia. De la Drobeta Turnu Severin, sfintele moaşte ale Cuviosului Antonie de la Iezer au fost purtate în pelerinaj la Mânăstirea Crişan, în Episcopia Devei şi Hunedoarei.
(Gheorghe Cioiu, sursa: episcopiaseverinului.ro)